Buget, sănătate sau infrastructură – temele celor mai recente decizii ale Consiliului Județean
O nouă ședință extraordinară a fost convocată luni la Consiliul Județean, iar la finalul acesteia – ca de obicei – președintele Toma Petcu a detaliat cele mai importante decizii într-o postare pe pagina sa oficială:
Astăzi am condus ședința extraordinară a Consiliului Județean Giurgiu, convocată în condiții de transparență publică, cu o ordine de zi concentrată pe buget, sănătate, infrastructură și dezvoltare regională.
Am discutat și supus la vot rectificarea bugetului județului pe anul 2025, pentru ca proiectele aflate în derulare și instituțiile finanțate din bugetul județean să își continue activitatea în condiții bune până la finalul anului.
Tot astăzi am avizat normele de venit pentru activitățile independente din 2026, necesare pentru predictibilitate fiscală la nivel local.
Un alt punct important a vizat sprijinul financiar acolo unde este nevoie de intervenția județului.
Am aprobat demersurile prin care Județul Giurgiu devine membru al Organizației de Management al Destinației regiunea Muntenia, pas ce va permite o promovare mai coerentă a potențialului turistic al zonei.
Pe zona de sănătate, am aprobat asocierea cu comuna Oinacu pentru funcționarea Dispensarului Uman din satul Oinacu și a Centrului de permanență din satul Braniștea.
În ceea ce privește infrastructura de apă și canalizare, am votat asocierea cu comuna Clejani pentru finalizarea sistemului centralizat din satele Clejani și Podu Doamnei. De asemenea, am aprobat un act adițional privind asocierea cu comunele Frătești și Daia, pentru continuarea investițiilor deja asumate.
La rubrica Diverse au fost discutate teme punctuale, venite din nevoile comunităților.
Mulțumesc consilierilor județeni și echipei tehnice pentru pregătirea riguroasă a documentelor. Fiecare hotărâre adoptată înseamnă un pas înainte pentru servicii publice mai bune și pentru dezvoltarea comunităților din județul Giurgiu.

