Cât costă să îți dai copilul la o grădiniță privată. Prețurile pleacă de la 2000 de euro

Prețurile pentru părinții din România care vor să își dea copilul la o grădiniță privată pleacă de la 2.000 de euro. Însă, costurile pot ajunge mult peste acest nivel.

Cât costă să îți dai copilul la o grădiniță privată

Părinții care vor să își dea copilul la o grădiniță privată pot suporta costuri foarte variate. Însă, cele mai multe dintre acestea au același sistem de calculare a costului.

Prețul final pentru un an de grădiniță privată se calculează adunând: taxa de şcolarizare – ce poată fi plătită lunar, trimestrial sau anual; și preţul meselor, ce se situează între 15 şi 21 de lei pe zi. Zilele de absență ale copilului, anunțate din timp, pot fi scăzute de la pata meselor, în următoarea factură.

Astfel, în România, părinții care vor să își dea copilul la o grădiniță privată ar putea plăti de la 2.000 de euro, pentru un an.

Cât costă să îți dai copilul la o grădiniță privată. Prețurile pleacă de la 2000 de euro

Însă, alte grădinițe private ajung și la preţuri de 16.000 de euro pentru un an. Este cazul şcolilor internaţionale prestigioase ce oferă şi programe dedicate preșcolarilor.

În plus, la aceste prețuri se mai poate adăuga o taxă ”de rezervare”, pentru ca locul copilului să fie garantat. Această taxă poate pleca de la 50 de euro și poate ajunge la 200 de euro.

Grădinița privată – avantaje și dezavantaje

Printre avantajele pentru care unii părinți aleg să-și dea copilul la o grădiniță privată se află: numărul redus de copii în fiecare grupă; educatorii cu metode de predare moderne; programul prelungit, chiar și până la ora 20:00 și chiar și în timpul vacanțelor.

Lista continuă cu: ofertă de activități opționale diverse, prin care copiilor le pot fi descoperite anumite înclinații;  posibilitatea de supraveghere video, asigurarea rechizitelor, caietelor de lucru sau produselor de igienă necesare.

De asemenea, un avantaj al multor dintre grădinițele private este acela că primesc și copii mai mici de trei ani, în ”grupe-creșă”.

Pe de altă parte, printre dezavantajele unei grădinițe private se numără: unele dintre ele ar putea umple locurile libere cu personal insuficient calificat, ar putea să nu fie acreditate sau ar putea să aibă spații interioare și exterioare prea limitate.

Deși poate suna surprinzător, cei mai mulți părinți care aleg să își dea copilul la o grădiniță privată și să suporte taxa piperată nu au venituri peste medie. Aceștia sunt persoane care fac eforturi financiare pentru a se asigura că prima întâlnire a copiilor lor cu domeniul educațional este una plăcută și potrivită înclinațiilor pe care le au.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *