Căutarea fetelor dispărute în Caracal continuă. Ce s-a găsit până acum în “casa ororilor”

Val de erori și bâlbâieli în cazul fetei de 15 ani care a implorat la 112 ajutorul și nu l-a primit. Deocamdată este clar doar că bărbatul din Caracal, bănuit că ar fi răpit-o pe adolescentă, a fost arestat preventiv.

Sâmbătă seară, anchetatorii, împreună cu individul, s-au întors în ceea ce pare a fi casa ororilor. După ce au periat fiecare centimetru din proprietate, au găsit un butoi cu cenușă, în care erau și oseminte de natură umană. Iar în mașina suspectului au descoperit un cercel, care ar fi al Alexandrei – după cum spune mama ei. În plus, dacă descoperirile făcute de scafandri într-un lac din apropiere se confirmă a fi rămășițe umane, este luată în calcul ipoteza unui criminal în serie.

Gheorghe Dincă, arestat preventiv pentru 30 de zile, este acuzat deocamdată de trafic de persoane şi viol. Cea mai gravă suspiciune, cea de omor, nu poate fi probata încă – pentru că procurorii aşteaptă confirmarea legiştilor, deşi indiciile găsite aseară sugerează că a avut loc o crimă. Individul a respins acuzaţiile. Cât despre cenuşa găsită în curte, a explicat că a incendiat nişte haine pentru a se proteja de ţânţari.

Sursa:www.stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *