Ce înseamnă un oraş inteligent şi câte şanse are Bucureştiul să devină unul

22 mai 2021 Niciun comentariu

La începutul lunii, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat bugetul Capitalei, redus cu 1,1 miliarde de lei faţă de anul trecut, deopotrivă din venituri şi din cheltuieli. Astfel, oficial, acesta este de 5,8 miliarde de lei la care se adaugă „ajutoare“ externe: bugetele instituţiilor subordonate, creditele şi fondurile europene. Totalul ar fi de aproximativ 8 miliarde. Firesc, printre priorităţi se numără sectoarele cele mai avariate ale oraşului, precum infrastructura, termoficarea şi traficul. Totuşi, conform planului de bătaie, Bucureştiul se va dezvolta şi ţinând cont de viitor, o parte din buget fiind destinată mediului înconjurător: „Registrul spaţiilor verzi şi un nou Plan de calitate a aerului, pentru a putea să adresăm frontal problemele de mediu pe care le avem. Pe scurt, este un buget al curăţeniei care deschide calea acelor investiţii serioase care să rezolve problemele importante ale vieţii bucureştenilor“, după cum explica primarul Nicuşor Dan.

Dacă vor fi puse în practică, astfel de măsuri vor duce la creşterea sustenabilităţii oraşului, ceea ce ne-ar aşeza în rând cu alte mari oraşe ale lumii unde, în ultimii ani, primordial a devenit conceptul de smart city (n.r. – oraş inteligent), adică o aşezare care se bazează pe tehnologie şi pe informaţii de la cetăţeni pentru a le oferi acestora un stil de viaţă confortabil. Astfel, într-un smart city sunt urmărite fluidizarea traficului, reducerea poluării şi a consumului de energie, un sistem de sănătate şi educaţie pentru cât mai mulţi şi, nu în ultimul rând, o relaţie mai bună a cetăţenilor cu autorităţile. Printre metropolele care sunt campioane „smart“ se numără Singapore, Dubai, Oslo, Copenhaga, New York, Amsterdam, Londra şi Barcelona.

Foto: Oana Bogdan

Am vrut să aflăm câte şanse are Bucureştiul să devină un oraş al viitorului, dar şi care sunt dezavantajele trecerii într-o astfel de paradigmă. Oana Bogdan, cofondatoarea biroului de arhitectură şi urbanism „Bogdan & Van Broeck“ din Bruxelles, şi Graţian Mihăilescu, fondatorul UrbanizeHub, o comunitate de experţi care vor să schimbe faţa oraşelor într-o manieră sustenabilă, explică pentru „Weekend Adevărul“ tainele oraşelor viitorului, analizând totodată dacă Bucureştiul este sau nu un candidat potrivit.

PUG-ul este blocat în anul 2000. Deşi se ştia termenul său de valabilitate de 10 ani, timp în care primăria ar fi putut să pregătească următorul PUG, demersurile au început abia în 2012. Planul a fost promis de fostul primarul al capitalei, Gabriela Firea, pentru sfârşitul lui 2017, împreună cu o Lege a Capitalei pentru reorganizare administrativă. Evident că Firea nu s-a ţinut de cuvânt- Oana Bogdan, arhitectă

Smart city nu înseamnă doar tehnologie

Când vorbim despre oraşe inteligente, vorbim, în primul rând, despre folosirea tehnologiei pentru asigurarea unui trai la standarde cât mai înalte. Totuşi, nu este o definiţie completă, crede Oana Bogdan. „Un oraş nu devine inteligent doar pentru că-l infuzăm cu tehnologie. Un oraş devine inteligent atunci când le permite locuitorilor să trăiască bine utilizând echitabil şi parţial resursele pământului. Deci, ar trebui să vorbim despre oraşul sustenabil, cel mai inteligent oraş şi singurul care merită atenţia şi efortul nostru“, spune arhitecta Oana Bogdan care adaugă că, în acest sens, două elemente sunt vitale: un proiect integrat şi o voinţă politică enormă.

Capitala ţării noastre n-a stat prea bine însă sub aceste aspecte, căci primarii generali de până acum au aruncat într-un con de umbră politicile sustenabile, iar iniţiativele externe, precum rapoartele întocmite anual de Ordinul Arhitecţilor din România, unde sunt propuse şi soluţii punctuale, au fost ignorate. A recunoscut-o şi actualul primar, Nicuşor Dan, care, într-o conferinţă din noiembrie 2020 pe tema smart cities, a vorbit despre dorinţa de a începe efortul de documentare pentru dezvoltarea unui plan pentru viitorul oraşului. „Sunt deja şapte-opt ani de când s-a făcut ultima strategie de dezvoltare, am avut un colectiv foarte interesant de experţi – inclusiv internaţionali şi români care profesează în instituţii din străinătate –, şi care au spus că marea limitare a acestei strategii şi, în special, limitarea ei în ceea ce priveşte zona metropolitană a Bucureştiului vine din faptul că nu am avut nişte date pe care să ne bazăm.“

„Speculă precum în Bucureşti, mai rar“

Ideea este întărită şi de Bogdan, care explică ce s-a întâmplat fără această strategie, atrăgând atenţia că dezavantajul major al capitalei noastre este specula, o caracteristică înfloritoare din cauza lipsei unui Plan Urbanistic General (PUG) actualizat. „Speculă precum în Bucureşti, mai rar. Cum municipiul nu are un PUG la zi, se dezvoltă haotic, nu conform viziunii administraţiei publice pentru dezvoltarea oraşului, ci în funcţie de dorinţele unor dezvoltatori imobiliari. PUG-ul este blocat în anul 2000. Deşi se ştia termenul său de valabilitate de 10 ani, timp în care primăria ar fi putut să pregătească următorul PUG, demersurile au început abia în 2012. Planul a fost promis de fostul primarul al capitalei, Gabriela Firea, pentru sfârşitul lui 2017, împreună cu o Lege a Capitalei pentru reorganizare administrativă. Evident că Firea nu s-a ţinut de cuvânt“. Consecinţa majoră a fost că primăriile de sector şi-au creat propriile planuri pentru a se dezvolta, alcătuite după chipul şi asemănarea fiecărui decident oportunist. „Planurile Urbanistice Zonale Coordonatoare de Sector sunt făcute pentru speculă, pentru introducerea pe uşa din spate a unor indici şi zone construibile care ar fi fost dificil de introdus în PUG. Urbanismul în Bucureşti a devenit astăzi o colecţie de situaţii litigioase şi ilegale“, mai precizează arhitecta.

Importanţa datelor. Studiu de caz: traficul

Foto: Trecerea de pietoni digitală ar putea deveni vedeta străzilor în viitor; Sursa: Captură Foto Umbrellium

Specula despre care vorbeşte arhitecta este unul dintre motivele pentru care capitala României nu este un oraş inteligent. Pentru a deveni unul, proiectarea urbană ar trebui să se facă, după cum ar spune preşedintele ţării, „cu atenţie şi îngrijorare“, căci, semnalează Bogdan, „bunăstarea noastră în mediul construit este influenţată în principal de inteligenţa modului în care este organizat şi proiectat spaţiul. Prin urmare, într-un smart city, utilizarea terenurilor este regândită pentru a acorda prioritate oamenilor şi naturii. Apoi, pe lângă proiectare urbană de calitate, avem nevoie de investiţii în tehnologie, dar şi în educaţie şi în cooperare. Împreună, ele îmbunătăţesc modul în care funcţionează «straturile» oraşului – sănătatea, mobilitatea, mediul, serviciile publice, educaţia, guvernanţa şi altele – răspunzând astfel mai bine nevoilor şi aspiraţiilor cetăţenilor“.

Că Bucureştiul este haotic, o ştim prea bine, lucru uşor de observat mai ales în mijloacele de transport. În fiecare an, pierdem 227 de ore în trafic – sau 9 zile şi 11 ore –, conform unui studiu realizat anul trecut de TomTom, un producător olandez de echipamente de navigaţie. În Europa, ne aflăm pe locul patru în topul ţărilor în care şoferii înaintează cu vitezele „încet“ şi „foarte încet“, după Moscova, Istanbul şi Kiev. Asta în timp ce o metropolă inteligentă precum New York de pildă, a ajuns la stadiul în care investeşte într-o infrastructură conectată, cu camere şi senzori instalate în cele peste 10.000 de intersecţii pe care le are – prin aşa-numitul Internet of Things/ IoT (n.r. – Internetul obiectelor, concept ce presupune folosirea Internetului pentru a conecta între ele diferite dispozitive, servicii şi sisteme automate, formând astfel o reţea de obiecte).

Unul dintre arhitecţii traficului din New York este şi românul Michael Horodniceanu care îl consiliază în prezent şi pe primarul Nicuşor Dan. Pentru fluidizarea traficului nostru încâlcit, explica expertul în urmă cu câteva luni, tehnologizarea va fi în special legată de semaforizare şi management în trafic. Totuşi, pentru ca digitalizarea să fie implementată şi să funcţioneze, imperios necesară va fi şi colectarea de date, o altă caracteristică a unui smart city. „Trebuie colectate informaţii, ca să se vadă cât timp durează, de unde vin oamenii, unde şi când se duc şi să evaluăm posibilitatea de a crea linii de trafic care sunt în opoziţie“, declara Horodniceanu, într-un interviu pentru ziare.com. Şi s-ar putea ajunge departe. De pildă, în Estonia, o ţară 100% digitalizată, au apărut de ani de zile treceri de pietoni tehnologizate care împiedică producerea de accidente. Smart Pedestrian Crosswalk se bazează pe IoT şi monitorizează senzorii instalaţi pe străzi pentru a raporta fluxul traficului, dar şi cât de libere sunt parcările. Platforma a ajuns şi în alte oraşe ale Europei, precum Helsinki sau Amsterdam, în cel din urmă timpul necesar căutării unui loc de parcare de pildă, scăzând cu 43%.

Bucureştiul, date insuficiente

Pentru ca sistemele tehnologice performante să creeze un mediu armonios este nevoie de informaţii din toate direcţiile: din administraţii transparente, dar şi de la cetăţeni. „Paradoxal, se vorbeşte mult despre digitalizare şi smart city în România, dar nu există surse de date suficiente pentru a putea implementa modele decizionale bazate pe date în oraşe sau pentru a automatiza procese din administraţia publică prin roboţi software, spre exemplu. Un prim pas este să generăm mai multe date, atât din surse publice – prin infrastructuri de senzori şi surse de date realizate prin investiţii publice –, cât şi din surse private, prin «data crowdsourcing» (n.r. – adunarea de date din grupuri mari de oameni) realizat de membrii comunităţii care sunt dispuşi să pună la dispoziţie datele lor pentru mai binele comunităţii“, mai explică Oana Bogdan. Iar primarul Capitalei i-a dat deja dreptate, declarând că nu avem informaţii exacte nici măcar despre populaţia care locuieşte în prezent în oraş. „Nu avem informaţii complete despre infrastructura şcolară, corelată cu densitatea de populaţiei. Nu mai vorbesc de alte informaţii, mult mai subtile, pe baza cărora să poţi să iei decizii când vrei să extinzi transportul public, să extinzi reţeaua şcolară, să amplasezi puncte pentru centre de conferinţă sau facilităţi culturale“.

Partea întunecată a smart city-ului

Înregistrarea şi colectarea datelor cetăţenilor îi fac însă pe mulţi să dea înapoi când vine vorba de a locui într-un smart city, căci înseamnă să-ţi fie înregistrate toate mişcările – şi nu numai – pentru ca apoi informaţiile să circule între diverse aplicaţii. Altfel spus, datele celor din oraş sunt folosite pentru a obţine un soi de predictibilitate la nivel social. Multe oameni se declară însă sceptici cu privire la felul în care ar putea fi folosite acestea, fiind „preocupaţi de problemele de confidenţialitate şi securitate pe care le creează implementarea noilor tehnologii în mediul urban“, după cum semnalează Bogdan. Iar probleme pot apărea oricând. De pildă, în 2018, oraşul american Atlanta a fost victima unui atac cibernetic de amploare, care a afectat aproximativ şase milioane de persoane. Mai multe activităţi au stagnat atunci, inclusiv sistemele de parcare şi serviciile judiciare, iar mai multe documente legale şi înregistrările de pe camerele de bord ale poliţiei au fost şterse permanent.

Dificultăţile de adaptare la un smart city nu se opresc însă aici. O altă problemă este şi implementarea iniţială, mai specific, felul în care se adaptează cetăţenii la un oraş tehnologizat. Aceştia trebuie să aibă, pe lângă încrederea că datele lor vor fi în siguranţă, şi un anumit nivel de educaţie digitală, dar şi o anumită putere financiară. Din acest punct de vedere, Bucureştiul mai are de aştetat. „Noile tehnologii au o curbă de învăţare, dar şi una de finanţare, astfel că multe oraşe şi mulţi cetăţeni nu-şi vor permite să facă acest salt prea curând“, adaugă arhitecta Oana Bogdan, care completează lista dezvantajelor oraşelor inteligente şi cu criza metalelor grele. Într-un smart city, energia se va baza pe tehnologii cu emisii reduse de carbon – ca turbinele eoliene, vehiculele electrice şi panourile solare – care funcţionează cu metale rare. De pildă, neodimul, terbiul şi disprosiul sunt esenţiale pentru magneţii turbinelor eoliene sau pentru hard-discurile computerelor. „Noile tehnologii cu emisii reduse de carbon vin cu un consum prea mare de metale rare, de apă şi, foarte grav, cu exploatarea prin muncă a copiilor. Politicienii şi mass-media se concentrează pe problema carbonului şi prea puţin pe criza metalelor rare şi a apei necesare pentru extragerea mineralelor şi fabricarea acestor tehnologii“, mai explică Bogdan.

Oraşele inteligente de succes de peste hotare

Singapore, considerat un smart city model; Sursa Foto: pexels.com

În străinătate, există locuri în care smart city nu mai e un concept teoretic, ci realitate. Singapore este considerat campionul oraşelor inteligente, nu doar pentru că senzori şi camere împânzesc întreaga republică, ci şi pentru că este sustenabil, inclusiv cultura mediului de afaceri fiind orientată către ecologie. De altfel, Singapore este considerat şi cel mai verde oraş al lumii. „Dacă începi un nou şantier, trebuie să înlocuieşti aceeaşi suprafaţă de verdeaţă pe care o schimbi“, declara, în urmă cu cinci ani, Yvonne Soh, managerul general al Consiliului Clădirilor Verzi din Singapore. „A evoluat de la o naţiune pe moarte la statutul de «first world country» spre sfârşitul secolului XX, pentru că a mizat încă de la început pe sustenabilitatea pe termen lung. Iar din 2015, Singapore se ghidează după cele 17 Obiective de dezvoltare sustenabilă (SDGs) din cadrul Agendei 2030 a ONU. Au integrat natura în oraş şi şi-au propus să gestioneze cu prudenţă resursele limitate, cum ar fi apa şi energia. De asemenea, acordă o atenţie deosebită schimbărilor climatice deoarece, fiind un stat insular mic tropical, sunt vulnerabili la fenomene meteorologice extreme şi la creşterea nivelului mării“, descrie Oana Bogdan acest smart city.

Singapore a reuşit să ajungă unde este astăzi pentru că bifează lucrurile pe care Bucureştiul încă nu poate: colectarea datelor, încrederea mare a oamenilor în tehnologie, plan urbanistic mereu actualizat şi politici sustenabile coerente. Iar rezultatele se văd în domenii-cheie ale societăţii: de exemplu, anul trecut, într-o top realizat de agenţia de ştiri americană Bloomberg, republica din Asia a ieşit pe locul întâi la capitolul cel mai eficient sistem de sănătate. „Acolo, educaţia, inclusiv cea preşcolară, este accesibilă tuturor, pentru a oferi fiecărui copil un start solid în viaţă. Revizuiesc în mod constant politicile şi subvenţiile în domeniul sănătăţii pentru a sprijini populaţia îmbătrânită. Toţi locuitorii din Singapore – bogaţi sau săraci, tineri sau bătrâni –, se bucură de aer curat, apă şi canalizare, de asistenţă medicală şi educaţie de calitate, precum şi de spaţii verzi luxuriante şi spaţii comune sigure datorită politicilor publice implementate“, dezvoltă Bogdan.

Două iniţiative recente în acest sens ar trebui să ne inspire: ideea de planificare urbană, de «superblocuri», prin care străzile sunt recuperate de la maşini şi transformate în spaţii publice pietonale, cu utilizări mixte, şi ideea de oraş proiectat de femei, adică un oraş inclusiv – inclusivitatea fiind un alt aspect al sustenabilităţii.- Oana Bogdan, arhitectă

„Tehnosfera mănâncă biosfera“

Totuşi, să nu uităm: perfecţiune nu există. Oraşul-stat insular are şi el probleme în ceea ce priveşte menţinerea sustenabilităţii, căci emisiile de dioxid de carbon au crescut constant în ultimii ani. În 2016, de exemplu, emisiile erau de 48 de milioane de tone. „Tehnosfera mănâncă biosfera. Adică e greu de găsit acel echilibru între politicile publice care duce la sustenabilitate. Singapore a încercat să echilibreze priorităţile economice, sociale şi de mediu pentru a obţine o dezvoltare sustenabilă, mizând pe o mare încredere în noile tehnologii din partea populaţiei, dar nu a reuşit întru totul. Atunci când vorbim despre obiectivele de dezvoltare sustenabilă asumate oficial de 193 de ţări la summitul ONU din 2015, cel mai important indicator luat în considerare în scorul Indicelui de performanţă de mediu este rata medie anuală de creştere a emisiilor de CO2, care reprezintă 55% din scorul general pentru schimbările climatice. Datele arată că rata de creştere a emisiilor de CO2 între 2008 şi 2017 în Singapore a fost cea mai mare după Burundi şi Niger. Dependenţa de cărbune ca sursă de energie electrică a fost principalul factor care a contribuit la acest scor slab. Deşi a pus în aplicare diverse măsuri – inclusiv o taxă pe carbon, o reţea feroviară extinsă şi o reorientare către transportul public, precum şi încurajarea eficienţei energetice în clădiri şi creşterea capacităţii solare – Singapore rămâne dependent de energia produsă de combustibilii fosili. La sfârşitul anului 2019, gazele naturale reprezentau încă aproape 96% din mixul său energetic“, explică Oana Bogdan.

Barcelona, model european

Avem exemple de smart cities şi pe Bătrânul Continent, Londra şi Barcelona fiind cele care conduc topurile aici. Barcelona, de pildă, se numără printre primele oraşe care au iniţiat o strategie în acest sens, cu un proiect pilot de energie sustenabilă. Ulterior, a introdus un proiect de parcare inteligentă şi lămpi stradale inteligente. Şi totul a fost realizat respectând planul urbanistic, deci într-un mod coerent. Bogdan spune că din capitala Cataloniei putem să ne inspirăm şi noi, pe plaiurile mioritice: „Două iniţiative recente în acest sens ar trebui să ne inspire: ideea de planificare urbană, de «superblocuri», prin care străzile sunt recuperate de la maşini şi transformate în spaţii publice pietonale, cu utilizări mixte, şi ideea de oraş proiectat de femei, adică un oraş inclusiv – inclusivitatea fiind un alt aspect al sustenabilităţii“.

Graţian Mihăilescu, Fondator UrbanizeHub: „Nu poţi să vorbeşti despre senzori şi digitalizare dacă tu nu ai apă caldă“

Graţian Mihăilescu; FOTO: Adevărul/ Eduard Enea

Cu o experienţă naţională şi internaţională de peste 10 ani în domeniul dezvoltării, comunicării, politicilor publice şi inovării, Graţian Mihăilescu vorbeşte despre cele mai mari probleme care împiedică dezvoltarea Bucureştiului. Dacă alte oraşe europene se bucură deja de o infrastructură de transport autonomă, de un sistem de sănătate digitalizat, de parcări şi semafoare inteligente, capitala României încă nu asigură locuitorilor ei banala apă caldă. Prioritar mai este şi traficul foarte aglomerat, iar administraţia locală ar trebui să înceapă de aici cu investiţiile. Ce avem de făcut în următorii ani pentru a ne ridica la standardele europene şi pentru a ne creşte în mod considerabil calitatea vieţii, ne explică Graţian Mihăilescu, fondatorul UrbanizeHub, o comunitate de oameni pasionaţi şi implicaţi, cu expertiză variată, oameni care vor să schimbe faţa oraşelor într-un mod inteligent şi sustenabil.

„Weekend Adevărul“: Ce înseamnă un smart city, care sunt principiile unui astfel de oraş?

Graţian Mihăilescu: Există mai multe abordări, cea pe care noi o avem la UrbanizeHub e cea centrată pe oameni. Toate investiţiile şi deciziile primăriei sau ale administraţiei locale ar trebui să fie făcute în concordanţă cu nevoile cetăţenilor şi alături de cetăţeni. De aceea, e foarte important ca orice lucru – atunci când vorbim de urbanism, design urban şi mobilitate urbană –, să fie participativ, iar cetăţenii să fie tot timpul consultaţi în procesul de elaborare de politici locale sau în procesul de investiţii. Pe scurt, conceptul de smart city înseamnă colaborare, transparenţă, parteneriat, investiţii şi politici locale conform nevoilor cetăţenilor şi mereu împreună cu ei.

Metropola are alt tip de probleme

Ce priorităţi ar trebui să aibă un oraş pentru ca el să crească în mod inteligent şi sustenabil?

Am văzut că oamenii tind să compare Bucureştiul cu oraşul Cluj-Napoca. Trebuie să înţelegem că Bucureştiul este o metropolă, că are şase sectoare şi aproape trei milioane de locuitori, aşadar nu se poate compara cu niciun oraş din România. Ce poate Bucureştiul să înveţe? Poate să ia anumite modele de succes din România şi să le adapteze la specificitatea zonei, aşadar la o metropolă. Bucureşti se compară cu oraşe ca Varşovia, Belgrad sau Budapesta. Aici este nivelul. El are însă probleme mari, pe care le ştim deja cu toţii: de apă caldă, de infrastructură, de mobilitate urbană, probleme de poluare – care sunt legate de mobilitatea urbană –, aglomeraţie, traficul care aduce poluare, probleme legate de spaţiile publice, lipsa spaţiilor verzi, probleme legate de arhitectură, dar şi faptul că Bucureşti are un patrimoniu cultural atât de diversificat şi totuşi nefructificat.

Ce trebuie rezolvat cu prioritate?

Problema transportului public ar trebui rezolvată pentru ca Bucureştiul să evolueze în următorii ani. Cetăţenii trebuie îndemnaţi să folosească alte mijloace de transport. Iar dacă primăria începe investiţiile în acest sens – şi am văzut că s-a semnat un contract pentru 100 de tramvaie – atunci ar trebui duse şi campanii de comunicare şi conştientizare astfel încât cetăţenii să fie responsabilizaţi şi să înţeleagă că s-a investit în transport public, că transportul public a devenit unul eficient, şi atunci el trebuie folosit. Primăria ar trebui, pe lângă investiţii, să ducă şi campanii de comunicare şi conştientizare pe ce înseamnă schimbările climatice, reducerea amprentei de carbon, astfel încât cetăţenii să se sensibilizeze şi să folosească mai mult mijloacele alternative de transport public, bicicleta, trotineta. Dacă mobilitatea urbană, în ansamblul ei, este rezolvată sau cel puţin mai eficientizată, va avea efecte şi asupra poluării, a traficului şi a aglomerării. Mai ales că Bucureştiul este în top 10 oraşe globale cu probleme de trafic şi aglomerare.

Ce ne mai lipseşte?

Trebuie să avem spaţii publice de calitate. Trecând prin pandemie, am observat cu toţii că avem nevoie de verdeaţă, unde să stăm cu copiii, cu familia, cu prietenii. Or spaţiile astea, în afara unor mari parcuri, nu prea există în Bucureşti. Şi atunci ar trebui cumva construite spaţii de proximitate, în care comunitatea să socializeze. E foarte important. Am văzut că oraşe mari din lume şi din Europa s-au mobilizat exemplar în timpul pandemiei pentru a avea intervenţii de urbanism tactic, adică intervenţii minime prin care spaţiile publice erau puse în funcţionalitate către cetăţeni. Astfel, oraşul era redat cetăţenilor. La noi sunt prea multe maşini pe trotuare, spaţiul este pur şi simplu aglomerat şi nu vezi oameni bucurându-se de el.

Eu văd Bucureştiul cum era Berlinul în anii ’90, după ce a căzut Cortina de Fier. Berlin a devenit un oraş atrăgător pentru creativi, pentru inovatori, şi e formidabil cum s-a transformat. Sunt ferm convins că Bucureşti poate ajunge în următorul deceniu un oraş la fel de atractiv cum a fost Berlinul în trecut, şi cum e el acum.

Digitalizarea,imperios necesară

Deci nu utilizăm cum trebuie spaţiile oraşului.

Da, trebuie să vorbim despre ahitectură şi regenerarea urbană. Pentru că sunt foarte multe spaţii părăsite, foarte multe locuri care ar putea fi refuncţionalizate. Sunt ferm convins că există specialişti acum în primărie care ştiu să facă acest lucru. Nu uităm nici de problema apei calde şi înlocuirea ţevilor vechi cu infrastructură nouă. Nu poţi să vorbeşti despre senzori şi digitalizare dacă tu nu ai apă caldă. Ar mai trebui ca în viitor să avem o bază de open data source, aşa încât totul să fie digitalizat, toate lucrurile să fie salvate într-o bază de date aşa încât, atunci când îţi planifici proiectele de viitor, datele să fie verificate în timp real. Sunt multe exemple prin care digitalizarea poate ajuta administraţia – flow-ul (n.r. – fluxul)documentelor, în interacţiunea cu populaţia şi altele.

Până la ce nivel putem spera să ajungem în următorii 10 ani?

Eu sunt ferm convins că problema în România în general, nu doar în Bucureşti, este administraţia. Cu cât aceasta este mai deschisă, mai colaborativă, mai transparentă şi mai proactivă, cu atât lucrurile se vor întâmpla mai repede. Pentru că România, în ultimii 10 ani, a crescut foarte mult din punct de vedere economic, şi urmează 10 ani cu o dezvoltare şi mai mare. Acum contează şi dacă administraţia va ţine pasul cu aceste schimbări. Ce vreau să spun este că Bucureştiul are o şansă foarte mare, poate să devină un hub important în centrul şi estul Europei, pentru că avem nişte atuuri faţă de alte oraşe.

Ce fel de atuuri?

Unul este cel al preţurilor. Pentru o capitală europeană, Bucureştiul este un oraş care oferă oportunităţi cu bani puţini, în comparaţie cu alte oraşe mari – capitale europene. În acelaşi timp, vedem că există o efervescenţă în rândul antreprenorilor, vedem că se formează un nou val de nomazi digitali sau de antreprenori care migrează spre estul Europei. Bucureştiul ar trebui să înţeleagă şi să-şi asume acest rol – de a deveni un nou hub în centrul şi estul Europei – şi să încurajeze prin investiţiile în calitatea vieţii. Eu văd Bucureştiul cum era Berlinul în anii ’90, după ce a căzut Cortina de Fier. Berlin a devenit un oraş atrăgător pentru creativi, pentru inovatori, şi e formidabil cum s-a transformat. Sunt ferm convins că Bucureşti poate ajunge în următorul deceniu un oraş la fel de atractiv cum a fost Berlinul în trecut, şi cum e el acum. De asemenea, să nu uităm că Bucureştiul are un PIB mai mare decât al unor state sau al unor oraşe mari din Europa.

Asta înseamnă că există resurse şi o economie puternică în Bucureşti. Eu îl văd bine peste 10 ani, cu condiţia ca administraţia să investească în calitatea vieţii. Şi ar trebui să ne uităm la investiţiile făcute de oraşe precum Oradea, Cluj, Timişoara, Iaşi, unde transformările sunt vizibile. Bucureştiul are încă mari probleme, dar dacă le rezolvă, poate să devină un oraş-magnet pentru străini.

Un exemplu de relaţie sănătoasă cu administraţia

În smart cities se pune mult accentul şi pe circulaţia pe biciclete. Credeţi că va avea vreodată România un oraş străbătut de rute pentru ele?

Cred că învăţăm. Şi dau exemplu organizaţia „Iaşi, oraşul bicicletelor“. Iaşi este un oraş care nu prea are infrastructură de biciclete. Însă s-au adunat aici, sub această umbrelă, 18 organizaţii din diferite domenii care împing foarte mult la nivel de campanii, de advocacy şi lobby (n.r. – activităţi de influenţare legitimă a deciziilor politice) către primărie pentru a dezvolta infrastructură şi piste de biciclete. Ăsta e un exemplu de cum trebuie gestionată relaţia cu administraţia. Pentru că dacă avem o relaţie de duşmănie, lucrurile nu se construiesc. În plus, trebuie să împingem modelele de bune practici. De exemplu, avem Timişoara, care şi-a făcut pistă de biciclete şi poţi să te duci de-a lungul Begăi până în Serbia. Există exemple. Ele pot inspira, pot arăta că există resurse, că există utilizatori. E greu, dar Bucureşti are nevoie de infrastructură de biciclete. Ne uităm pe Calea Victoriei şi vedem că există trotinete, biciclete, skate-uri – deci lumea în Bucureşti se deplasează şi cu micromobilitate. Ne trebuie răbdare şi o presiune constantă şi pozitivă din partea stakeholderilor (n.r. – părţi interesate), iar eu îi numesc stakeholderi pe oamenii care sunt foarte buni pe domeniu.

Raportat la alte oraşe ale lumii, pe noi ne trage mai mult în jos corupţia?

Corupţie o să fie oricând, oriunde, corupţie o să fie şi peste cinci ani şi peste 10 ani. Vor exista mereu interese imobiliare – asta se întâmplă şi în Barcelona, şi în New York şi peste tot. Să nu credeţi că în oraşele acelea nu există interese şi corupţie. Prioritar este ca politicul să înţeleagă nevoia de colaborare. De multe ori, lucrurile nu evoluează din cauză că nu există o viziune comună. Cu cât aduci PSD, PNL, USR şi PLUS la aceeaşi viziune, cu atât n-o să mai fie bătăliile politice din consiliile locale care împiedică proiecte. Or noi trebuie să înţelegem un lucru foarte simplu: 1+1 = 2. Împreună suntem mai puternici.