Ce program au angajații LIDL. Câte ore lucrează un lucrător comercial, un casier sau un manipulant marfă
Lidl este unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de magazine din România dar și din străinătate. Are mii de angajați, dar și salarii atractive, în funcție de atribuțiile fiecăruia. A fost fondat în Germania. Lidl deține peste 10.000 de magazine, la nivel international. Acestea se află în Germania, Franța, Austria. De asemenea, se găsesc în țări din Europa de Vest, Europa de Nord dar și cea Centrală. Puțini sunt însă, cei care știu, ce program au, de fapt, angajații Lidl. Iată câte ore lucrează un lucrător commercial, casier sau manipulant.
Programul angajaților de la Lidl nu diferă prea mult de cel al altor lanțuri de magazine
În general, majoritatea angajaților de la supermarket au același program fix, cu mici excepții. În cazul sărbătorilor, acesta se prelungește. Decizia este luată de fiecare angajator în parte.
De exemplu, un lucrător comercial, un casier sau un manipulant marfă, are un program fix de opt ore. În general, orele suplimentare se plătesc, sau dacă este cazul, recuperezi cu o zi liberă, pentru luna respective. Programul începe în jurul orei 8.00 și se încheie în jurul orelor 22.00.
Cât câștigă un angajat la Lidl
În urmă cu un an, Lidl a făcut angajări masive, iar salariile nu au fost deloc de neglijat. În plus, la salariu se adaugă și bonuri de masa dar și sporuri. Majoritatea supermarketurilor și hipermarketurilor oferă salariul minim pe economie. Acest lucru se întâmplă când angajații nu au o calificare. În ultimii ani, salariile au mai crescut. De cele mai multe ori, angajații nu pot ridica pretenții salariale din cauza slabei sau lipsei lor de pregătire profesională.
O astfel de situație nu o găsești neapărat și la Lidl. Acest supermarket oferă în general salarii mari angajaților. Chiar fiind vorba despre măturător, casier sau funcții importante, de gestionare produse sau multe altele.

Salariile angajaților de la Lidl sunt atractive
Astfel că, în 2018, angajații Lidl au primit un salariu net de 3.400 lei. La fel se întâmplă și în prezent. O casieră poate câștiga la acest comerciant peste 2.400 de lei.
Evident, salariul ține cont de experiența fiecăruia si de domeniul pe care alege să lucreze. De asemenea, la Carrefour găsești unele dintre cele mai mari salarii oferite pe acest segment de retail.
Chiar dacă nu ți se pare că 2.400 de lei sunt suficienți pe lună, pentru a întreține două sau mai multe persoane, la acesta se adaugă și bonurile de masa sau sporurile. Trebuie să ținem cont că pentru o persoană necalificată, acesta este un salariu decent.
Nu puține sunt cazurile când angajații români calificați în cee ace fac, primesc un salariu mai mic decât cel menționat mai sus. De aceea este bine, ca atunci când compare veniturile, să le compare cu cele din România și nu din alte țări. Contrar a ce se spune, România e încă departe de Europa.
Despre Lidl
În anii ’70 a fost construit primul magazin tip modern care se mai găsește și în ziua de astăzi.
Magazinul Lidl a fost fondat în anii ’30 de către familia Schwarz, numele inițial fiind Schwarz Lebensmittel-Sortimentsgrosshandlung.
În vara anului 2011, magazinele Plus au fost redenumite în Lidl, iar în mai 2012 rețeaua a ajuns la 137 magazine și 3.300 de angajați.