Ce s-a schimbat în România după ce Alexandra a sunat la 112

Vocea Alexandrei, fetiţa dispărută care implora la 112 să fie salvată, ne-a trecut tuturor prin inimi ca un glonte rece. Când am auzit-o, noi ştiam deja că autorităţile au tratat disperarea ei ca pe o glumă. Că au căutat-o în bătaie de joc şi că, din lene şi din prostie, n-au reuşit să o salveze. „Aşa ceva nu-i posibil!”, am spus fiecare dintre noi, când am auzit vocea copilei de 15 ani. „Aşa ceva n-ar trebui să se mai întâmple niciodată!”

Ce s-a schimbat în România după ce am auzit vocea Alexandrei la 112? 50 de zile au trecut de la apelul Alexandrei. Ea a sunat la 112 de pe un telefon găsit în casa lui Gheorghe Dincă, telefon în care era o cartelă prepay. Cartele prepay doar cu buletinul Dacă în România exista, precum în alte ţări din Uniunea Europeană, obligativitatea ca aceste cartele telefonice să fie vândute dor cu buletinul, poate că autorităţile ar fi reuşit să identifice mai devreme adresa de unde suna fata, iar Alexandra ar fi fost salvată.  Cazul Alexandrei nu este singurul în care infractorii s-au folosit, în comiterea faptelor, de cartele prepay, ştiind că nu pot fi identificaţi. La o lună după apelul Alexandrei la 112, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţăcare prevede că, de la 1 ianuarie 2020, cartelele prepay vor putea fi achiziționate doar pe baza unui act de identitate.  Zilele trecute însă, Avocatul Poporului a anunţat că a atacat la CCR această ordonanţă de urgenţă, pentru că ea ar fi neconstituţională.

„Argumentele utilizate în preambulul actului normativ nu sunt de natură să justifice situația extraordinară și nici urgența unui act normativ care, reglementând obligativitatea colectării datelor cu caracter personal și a stocării pe un termen nedefinit a acestora, limitează drastic exercitarea dreptului la viață intimă, familială și privată”, susține Avocatul Poporului Curtea Constituţională e cea care va decide dacă OUG 62/27 august 2019 va rămâne sau nu în vigoare. La acest moment, cartele prepay se vând la liber în România, spre bucuria şi beneficiul celor care se folosesc de ele în comiterea infracţiunilor.  O lege care să ajute la căutarea pesoanelor dispărute La şase zile după ce Alexandra a sunat la 112, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, anunţa că e gata un proiect de lege privind căutarea persoanelor dispărute.  „Suntem într-o analiză profundă până la nivelul ultimei secţii de poliţie, suntem cu modificări legislative pe care, de altminteri, doamna prim-ministru le-a anunţat deja. Şi mă refer la legea care priveşte căutarea persoanelor disparute, care este în avizare acum în Ministerul Afacerilor Interne şi pe care o să încercăm s-o ducem în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare, urmând ca doamna prim-ministru s-o trimită în Parlament cerând procedură de urgenţă pentru acest act normativ”, declara Fifor la 31 iulie, pe un post de televiziune.

https://www.libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *