Cele patru zile dedicate celebrării municipiului Giurgiu – un real succes!
De ziua lor, giurgiuvenii au avut parte patru zile de sărbătoare, ce au inclus un program cultural-artistic bogat, cu spectacole muzical-coregrafice, folclorice, dar şi concerte cu artiști consacrați ai muzicii pop.
Astfel, vedete precum Natalia Albu, Steliana Sima, Alex Velea, Xonia, Marcel Pavel, au încântat publicul, care s-a bucurat de fiecare moment muzical, dovada făcând-o apalauzele îndelungi.
De un la fel de mare succes s-au bucurat şi reprezentaţiile muzical-coregrafice locale, susţinute, printre alţii, de artiştii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu, Orchestrei de Suflători ”Valahia” şi cei din cadrul Body Club Casanova.
Nu au lipsit nici micii, berea şi alte bunătăţi culinare special preparate pentru giurgiuvenii pofticioşi. De asemenea, au fost amenajate locuri de joacă destinate celor mici, iar pentru cei mari, la mare căutare a fost parcul de distracţii.
La finalul manifestărilor, giurgiuvenii au putut admira un splendid foc de artificii.
Aşadar, toate aceste ”ingrediente” au conturat un tablou de sărbătoare reuşită la Giurgiu, un tablou ce parcă de la an la an devine din ce în ce mai complex şi mai frumos…