BREAKING NEWS Cine a fost prezent la înmormântarea tatălui Monicăi Gabor, în lipsa fiicelor lui 26 iunie 2020 Niciun comentariu Suferință mare în familia Gabor, după ce tatăl susorilor Monica și Ramona a murit în urmă cu câteva zile. Astăzi a avut loc înmormântarea lui Emil Gabor, însă cele două fiice ale sale nu au putut ajunge. În lipsa lor, cea care s-a ocupat de cele necesare înmormântării a fost cea de-a treia fiică a bărbatului, Alina. Cine a fost prezent la înmormântarea tatălui Monicăi Gabor Emil Gabor s-a stins subit din viață, după un stop cardiac suferit mercuri dimineața la ora 3, potrivit unui prieten al bărbatului. Vestea morții sale le-a dărâmat pe fiicele acestuia, Monica și Ramona, care se află acum în Statele Unite ale Americii. Și-ar fi dorit să vină acasă pentru a-l conduce pe tatăl lor pe ultimul drum, însă nu au putut, din cauza unor proceduri legate de obținerea cetățeniei, spun surse apropiate familiei. ”Monica așteaptă cetățenia americană. Pentru că a făcut toate demersurile necesare în acest sens, i s-a impus un anumit număr de zile pe care îl poate petrece înafara teritoriului statului american. Tocmai de aceea, nu a putut părăsi America. Întâmplător, Ramona se află și ea la sora ei în America, însă nu a găsit nicio cursă pentru a ajunge în țară în timp util. Însă, ambele suferă foarte mult pentru că pe tatăl lor îl mai aveau și ele, acum sunt orfane. Ramona și Monica au ținut permanent legătura cu sora lor, Alina, care s-a ocupat de tot. Tot ea, săraca, s-a ocupat și de înmormântarea mamei lor, Veronica. Emil era bolnav, da, dar nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie”, ne-au mărturisit apropiați ai familiei Gabor. Emil Gabor a fost condus pe ultimul drum de o mână de oameni, la propriu. Au fost prezenți doar sora lui, doi prieteni de-ai săi și fiica sa cea mare, Alina, cea care s-a și ocupat de toate cele necesare. Cine a fost prezent la înmormântarea tatălui Monicăi Gabor, în lipsa fiicelor lui Consumul de alcool i-a distrus viața Suferințele bărbatului erau vechi, însă și le-a agravat din cauza consumului de alcool. În ultima perioadă ajunsese să cântărească 47 de kilograme și nu mai ieșea deloc din casă pentru că nu se mai putea ține pe picioare. Avea o mulțime de probleme de sănătate, săracul. O fibroză chistică la plămâni, avea și ciroză. Ajunsese să fie extrem de slab, nu mai mânca aproape nimic.A fost internat în spital de multe ori. Săraca Alina, fata cea mare, a avut grijă de el în toți acești ani. De câteva luni, Emil tot spunea că simte că i se apropie sfârșitul, spunea mereu asta, deși noi îi spuneam să nu mai cobească. Pur și simplu simțea”, ne-au declarat aceleași surse.