Cine pleacă de la Survivor România 2021. Daniel Pavel a făcut anunţul pentru toţi telespectatorii
Momente dificile pentru Faimoși și Războinici. Daniel Pavel a făcut anunțul ce i-a pus pe jar atât pe concurenți cât și pe telespectatori. Cine pleacă de la Survivor România 2021?
Cine pleacă de la Survivor România 2021
Este întrebarea ce le dă emoții tuturor concurenților din Republica Dominicană: Cine pleacă de la Survivor România 2021? Daniel Pavel a dezvăluit care va fi, de fapt, miza următorului joc de recompensă. Pe Faimoși și Războinici îi așteaptă un traseu extrem de dificil, dar cei care vor învinge vor avea toate motivele să sărbătorească victoria.
„Veți juca, în primul rând, pentru camp! Echipa câștigătoare astăzi, pe lângă lupta pentru camp, mai primește ceva! Primește ocazia de a vedea un show de dans unic cu animatori din Republica Dominicană!”, a fost anunțul făcut de Daniel Pavel, gazda Survivor România 2021.
Tot în ediția de duminică, concurenții și fanii show-ului de la Kanal D vor afla și cine pleacă de la Survivor România 2021. După prima seară de consiliu, Războinicii au decis, fără drept de apel, ca nominalizarea lor să fie Mellina, care nu a fost deloc surprinsă de alegerea colegilor de echipă, în condițiile în care, în ultimele zile, mulți dintre ei s-au plâns de atitudinea ei din camp. Al doilea joc de imunitate a fost pierdut de Faimoși, iar nominalizarea lor a fost „cu scântei”: l-au propus pentru eliminare pe Jador. Chiar dacă, inițial, a fost revoltat când și-a auzit numele, în cele din urmă, și-a dat seama că ai săi colegi nu au făcut altceva decât să își protejeze echipa, el fiind unul dintre cei mai populari concurenți din Republica Dominicană. Este din nou război în tabăra Faimoșilor. Sebastian Chitoșcă a răbufnit, susținând că tot ce s-a întâmplat în consiliu a fost o mascaradă, că strategia coechipierilor nu va funcționa și că este convins că tot el va fi propus spre eliminare, după ce Jador va fi protejat de telespectatori.
„Pentru mine, consiliul de aseară a fost unul destul de fals!”, a spus Sebastian.
Jador nu are încredere în noile colege de echipă
Venirea celor două concurente noi în echipa Faimoșilor nu este tocmai pe placul lu Jador. Cântărețul nu s-a putut abține și a mărturisit ce părere are, de fapt, despre Raluca și Irisha: fete frumoase, dar care ar avea ceva de ascuns. „Noile mele colege sunt frumoase, dar nu sunt genul de femei doar frumoase și atât! Ascund ceva! Pozitiv sau negativ!”, a spus Jador desrpre cele două. Elena Marin a fost prima dintre Faimoși care s-a apropiat de noile concurente. Camerele de filmat le-au surprins pe cele trei având o discuție privată, într-un loc mai retras din camp, departe de băieți.
Irisha: Mi se pare că nu e chiar fairplay aici, știi că pe parcursul competiției poți să aduci o sută cincizeci de milioane de puncte și te trezești într-un final că ești nominalizată și scoasă afară, la fel cum, din câte povestește toată lumea, cum s-a întâmplat cu Ana în echipa noastră, a adus foarte multe puncte!
Elena Marin: Din păcate nimic nu este fair și să înțelegem cumva sau să înțelegeți și voi că aici am intrat singuri și ieșim singuri din păcate!