Comportamentul unui bărbat care înșală – ce semne îl dau de gol
Nu puține sunt cazurile în care cuplurile se destramă din cauza faptului că unul dintre parteneri nu este suficient de sincer și dedicat relației, ajungând să înșele. Motivele sunt diverse, dar semnele de înșelăciune universale. Așadar, dacă ai suspiciuni legate de iubitul sau de soțul tău, poți învăța să descifrezi gesturile sau comportamentul său. Află cum poți face asta, în continuare.
Comportamentul unui bărbat care înșală
Oricare dintre noi își dorește să fie singura și cea mai importantă femeie din viața partenerului, dar studiile arată că între 50 și 60% dintre bărbații căsătoriți au cel puțin o relație sexuală extraconjugală. Nu există nimic mai devastator și mai dureros pentru o unul dintre parteneri decât să afle că celălalt îl înșeală.
Există numeroase motive care stau la baza infidelității bărbaților, de la stima de sine scăzută, la căutarea validării emoționale și până la satisfacerea nevoilor fizice și dorința sexuală față de o altă persoană, astfel că, oricâtă încredere ai avea în reprezentanții sexului puternic, nu ar strica o informare cu privire la semnele care indică faptul că te-ar putea înșela. Pentru orice eventualitate. Totuși, nu uita că de la suspiciunea că ești înșelată la paranoia este un singur pas, așa că fii foarte atentă să nu îl faci.
Până la urmă, scopul unei relații de iubire este acela de a te simți în siguranță, acceptată și iubită, lucru care este valabil și vice-versa, iar atunci când intervine trădarea, poți deveni vulnerabilă, iar experiența poate avea efecte nedorite pe viitor, ca de exemplu să îți deschizi greu inima față de alți bărbați.
Așadar, relația ta a devenit mai rece? Partenerul tău își dorește brusc intimitate și mai mult spați? Ar putea fi un semn că cel pe care-l iubești are o altă femeie, însă ține cont de faptul că niciun indiciu nu este convingător de unul singur. Adunate și puse cap la cap, însă, ar putea forma o imagine de ansamblu destul de clară.
Citește și: Top șase cele mai josnice înșelăciuni din lume. Care sunt evenimentele care au marcat istoria
Care sunt semnele care îl dau de gol
Cu toate că următoarele indicii nu îți pot garanta 100% că cel pe care îl iubești îți este infidel, acestea sunt cele mai comune 7 semne că iubitul sau soțul tău te-ar putea înșela.

1. Starea partenerului tău se schimbă foarte repede
Acest indiciu poate da de gol un bărbat atunci când acesta își dorește să petreacă timp cu o altă femeie. El va trece foarte rapid prin stări precum frustrare, iritare și chiar furie. De asemenea, poate porni o ceartă monstru de la niște chestii minore, în încercarea de a sabota relația.
2. Simte brusc nevoia de mai multă intimitate
Fiecare dintre noi simte nevoia firească de intimitate, lucru care este perfect normal. Însă, în cazul în care tu și iubitul sau soțul tău obișnuiați să petreceți foarte mult timp împreună, iar dintr-o dată el își manifestă dorința de a avea mai mult timp „doar pentru el“, ceva poate fi putred la mijloc.
3. Partenerul tău nu mai este interesat fizic de tine
Cu toate că acesta nu este un semn clar că te înșeală, faptul că te evită în dormitor sau își dorește tot mai rar să întrețină relații intime cu tine ar trebui să îți ridice un semn de întrebare.
4. Lipsa comunicării în cuplu
Obișnuiați să discutați orice, dar în ultima vreme vă confesați tot mai rar unul celuilalt? Vă certați aproape de fiecare dată când încercați să aveți o conversație normală, chiar banală? Atunci e posibil ca în viața partenerului tău să fi intervenit anumite schimbări de care tu nu știi.
5. Schimbare bruscă în aspectul său fizic
Frizură nouă? Merge la sală? Și-a schimbat stilul vestimentar? Dacă nu face aceste lucruri ca să îți capteze și mai mult atenția, să te impresioneze, ar putea fi un semn că persoana iubită te înșeală.
6. E distant și caută tot soiul de scuze
Partenerul tău nu mai obișnuiește să te invite să te alături activităților sale preferate? Dacă tu nu faci asta, atunci cine să o facă? Dacă anulează planurile pe care le-ați făcut împreună în mod repetat și nu mai are timp pentru tine, ar putea fi un semn că încearcă să se îndepărteze de tine.
7. Este mult prea atașat de telefonul său
Mai nou, iubitul tău își ia telefonul cu el peste tot, chiar și la baie? De fiecare dată când vrei să-l verifici face o criză de nervi? Primește tot mai multe apeluri de la „rude“ sau „prieteni pe care tu nu-i știi“? Petrece tot mai mult timp în online? Acesta este un semn că ascunde ceva.
Iată și alte câteva indicii care ți-ar putea da de gândit: partenerul tău își amintește lucrurile greșit și confundă informațiile, a devenit prea secretos, nu mai are plăcere să te scoată în oraș, are mai multe responsabilități și ore suplimentare la locul de muncă, îl prinzi cu minciuni, apar cheltuieli nejustificate, are prieteni noi pe care tu nu îi cunoști, parole, chei, coduri noi.

