Consultări la Cotroceni. Iohannis, către delegaţia PSD: Vreau să ştiu opinia voastră pentru formarea unei majorităţi şi a unui guvern FOTO

GALERIE FOTO

UPDATE Delegaţia AUR a întârziat un sfert de oră la consultările de la Cotroceni.

Reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) – conduşi de co-preşedintele formaţiunii, George Simion – au ajuns în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, căruia îi propun să îl desemneze premier pe Călin Georgescu. Alături de George Simion participă la consultări şi avocata Diana Şoşoacă, precum şi fostul ziarist Claudiu Târziu (co-preşedinte AUR). 

Întâlnirea AUR cu preşedintele a început cu o întârziere de câteva minute, după ce reprezentanţii formaţiunii au încercat să intre la consultări pe la intrarea de la Muzeul Palatului Cotroceni, nu pe la intrarea din Piaţa Leul.
Înainte de întâlnirea cu preşedintele, George Simion a scris un mesaj pe Facebook: „Azi mă «consult» cu Iohannis. Îmi daţi o mânuţă de ajutor ca să îl batem în Likeuri? Hai să creştem azi la 650 mii!”. Până la începerea consultărilor George Simion a strâns 26.000 de like-uri. 
Călin Georgescu a fost în perioada 1997-2013 director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. El a mai fost secretar general în Ministerul Mediului şi director al Directiei Organizaţii Economice Internaţionale în Ministerul Afacerilor Externe.

UPDATE Ludovic Orban: I-am prezentat preşedintelui poziţia de principiu a PNL. PNL, consecvent acţiunii politice şi angajamentelor din campania electorală, rămâne dedicat obiectivului de a forma un Guvern de centru-dreapta.  I-am prezentat mandatul acordat de BPN către echipa d enegociere. Formarea unui guvern de centru-dreapta, cu posibili parteneri USR-PLUS, UDMR, cu un program de guvernare care să prezinte măsurile planului de dezvoltare al României. I-am prezentat că propunerea noastră e Florin Cîţu. De asemenea, am spus că vrem ca preşedinţia Camerei să fie deţinută de preşedintele PNL. L-am informat de dorinţa noastră de a continua negocierile, pentru a ajunge la un rezultat care să permită învestirea unui guvern în timp rezonabil. 

Sigur că negocierile nu se desfăşoară atât de rapid cum fi vrut noi. 
Nu suntem de acord cu nicio participare la guvernare a PSD. PSD a ţinut pe loc România.
Sunteţi dispus să renunţaţi la şefia Camerei Deputaţilor?
Sunt dispus să duc negocierile în conformitate cu mandatul PNL. Mandatul PNl este în această posibilă majoritate un partener puternic. A demonstrat că are capacitatea de a guverna
Se poate ajunge la o competiţie, dacă nu suntem la un acord privind. 
Iohannis susţine candidatura dvs la Camera Deputaţilor?
PNL a susţinut acest mandat. Majoritatea pe care o avem e o majoritate de zece voturi. E nevoie de multă experienţă, vin proiecte pe domeniul fiscal, economic. Sunt argumente de natură politică, cât şi argumente care ţin de experienţa politică, de capacitatea pentru a avea majorităţi pentur proiecte
Sugeraţi că Barna nu are experienţă?
Eu am vorbit despre mine.
Sunt dispus să duc negocierile în conformitate cu mandatul PNL. Mandatul PNl este în această posibilă majoritate un partener puternic. A demonstrat că are capacitatea de a guverna

UPDATE: Reprezentanţii USR-Plus – în frunte cu şeful patridului Dan Barna –  au ajuns la Palatal Cotroceni pentru a-i prezenta şefului statului propunerea patridului pentru funcţia de premier, în persoana lui Dacian Cioloş.

„Bine aţi venit la consultări. Tema e clară: o posibilă majoritate, un posibil guvern. Multumesc, băieţi”, le-a spus preşedintele Klaus Iohannis reprezentanţilor USR-Plus. 

UPDATE Liderul PSD a subliniat după consultări că şeful statului a recunoscut victoria social-democraţilor din alegeri şi a apreciat persoana pe care o propun. „Preşedintele a recunoscut şi chiar ne-a felicitat că PSD a câştigat aceste alegeri. De asemeni a spus că propunerea PSD în persoana domnului Rafila e o propunere onorabilă. A menţionat că acele negocieri ridicole, pe lângă Constituţie, de la Vila Lac 1, nu au ce căuta într-o democraţie reală şi vom aştepta finalizarea tuturor negocierilor pentru a trage o concluzi”, a declarat Marcel Ciolacu luni.

UPDATE Delegaţia PNL este din cinci persoane, nu şase, cum era precizat în anunţul de ieri. Spre deosebire de întâlnirea cu PSD, Klaus Iohannis a cerut tăierea sunetului şi a transmisiei imediat după ce s-a aşezat pe scaun.

UPDATE Au început consultările de la Palatul Cotroceni. 

„Bine aţi venit! Tema discuţiei de astăzi e evidentă. Doresc să ştiu opinia dvs despre formarea unei majorităţi. O variantă. Vreau să ştiu varianta pentru formarea unui guvern”.

Întrevederea social-democraţilor cu preşedintele Iohannis a durat aproximativ un sfert de oră, la 11.20 aceştia părăsind Palatul Cotroceni spre sediul din Kiseleff. 

***

Primul partid care intră la consultări este PSD, la ora 11.00, formaţiune care îl propune ca premier pe medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS: 

Al doilea partid care va merge să se vadă cu Klaus Iohannis este PNL, de la ora 12.00. Liberalii îl propun ca premier pe Florin Cîţu. 

Alianţa USR-PLUS va fi primită de preşedinte de la ora 13.00, propunerea acesteia fiind Dacian Cioloş. 

De la ora 14.00 va fi primită delegaţia AUR, care ar putea să îl propună ca premier pe Călin Georgescu. 

UDMR va merge la consultări de la ora 15.00, însă fără a avea o variantă de premier, iar de la ora 16.00 e programat Grupul minorităţilor naţionale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *