Continuă seria violențelor în satele din județ; un alt giurgiuvean – arestat după ce și-a bătut vecinul

La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Bolintin-Vale au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un alt bărbat ar fi fost agresat fizic, în localitatea Săbăreni, județul Giurgiu.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări a reieșit faptul că, la data de 17 spre 18 septembrie a.c., în timp ce se afla la imobilul unde locuiește sora sa, în localitatea Săbăreni, județul Giurgiu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un tânăr, de 22 de ani, l-ar fi agresat fizic pe vecinul său, de 51 de ani, în sensul că l-ar fi lovit cu pumnii la nivelul capului.

La fața locului a fost necesară intervenția unui echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate bărbatului de 51 de ani, acesta fiind transportat la o unitate spitalicească din municipiul București.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

La data de 18 septembrie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore.

Ieri, 19 septembrie, instanța de judecată a dispus față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. (IPJ Giurgiu)