Control cu surprize pe DN 5
La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Giurgiu, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe D.N. 5, în zona fostului Punct de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, au oprit pentru control un autoturism, condus de către un bărbat, de 45 de ani, din municipiul București.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma cercetărilor a reieșit faptul că acesta a fost condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
La data de 23 iulie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere a fost reținut, pentru 24 de ore.
Joi, 23 iulie, instanța de judecată a dispus față de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. (IPJ Giurgiu)

