Curtea de Apel din Milano refuză extrădarea în România a lui Mario Iorgulescu, anunță noul său avocat. La București, procesul de omor a fost amânat din nou
La Tribunalul București s-a desfășurat miercuri, 15 iunie, al doilea termen din procesul în care Mario Iorgulescu e judecat pentru omor, după ce, în noaptea de 7/8 septembrie 2019, potrivit anchetatorilor, s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a cocainei și a provocat un accident în urma căruia un tânăr de aceeași vârstă cu el, 24 de ani, și-a pierdut viața.
La termenul de miercuri s-a aflat și numele noului avocat al apărării, Oleg Burlacu, care a solicitat o amânare, motivând că a fost angajat cu mai puțin de 24 de ore înainte să înceapă ședința, scrie Libertatea.

