Dan Barna: De Ziua Naţională, îi doresc României să aibă curajul de a privi hotărât în viitor

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna spune că România „merită mult mai mult decât a primit până acum”.
Dan Barna
„De Ziua Naţională, îi doresc României să aibă curajul de a privi hotărât în viitor. Avem resursele necesare, avem atâţia oameni competenţi şi oneşti şi avem motivaţia de a purta această luptă pentru schimbarea necesară”, precizează Barna într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.
El subliniază că România merită mult mai mult decât a primit până acum.
„Şi, în câteva zile, împreună, putem să o dovedim. La mulţi ani, România! La mulţi ani buni!”, conchide copreşedintele USR PLUS.

