De ce întârzie BURSELE elevilor în octombrie – Ministerul Educației a cerut inspectoratelor să discute JOI cu directorii școlilor
Situația „clară” a acordării burselor în fiecare școală urmează să fie cunoscută joi, 27 octombrie, a anunțat Ministerul Educației. În această zi, fiecare inspectorat școlar organizează videoconferințe cu directorii de școli din județ.
În același timp, Ministerul Educaţiei a precizat că banii au fost deja viraţi în conturile primăriilor.
Bursele școlare „se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă”, potrivit Hotărârii de Guvern 1138 din septembrie 2022 în care au fost publicate noile cuantumuri ale burselor școlare.
În același timp, ministerul a anunțat că, joi, 27 octombrie 2022, va transmite o adresă prin care va solicita inspectoratelor execuția bugetului școlilor cu data de referință 30.10.2022.
Ministerul Educaţiei a anunțat miercuri seară că a convocat, în videoconferinţă, toţi inspectorii şcolari şi contabilii-şefi pentru a analiza situaţia plăţii burselor elevilor la nivelul întregii ţări, după ce s-au semnalat întârzieri.
Potrivit ministerului, întârzierile sunt din cauza fie a volumului mare de dosare, fie din cauza organizării şedinţelor pentru buget ale consiliilor locale.
Bursele școlare – anul 2022-2023
Cuantumul și criteriile acordării burselor școlare au fost modificate pentru anul în curs. Potrivit HG nr.1138/2022, „în anul școlar 2022-2023, cuantumul minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, este de: a) 500 de lei, pentru bursa de performanță; b) 200 de lei, pentru bursa de merit; c) 150 de lei, pentru bursa de studiu; d) 200 de lei, pentru bursa de ajutor social”. Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație. Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, potrivit HG.
Precizările Ministerului Educației despre întârzierile la plata burselor
„Ministerul Educației a convocat, în seara aceasta (miercuri, 26 octombrie – n.red.), în regim de videoconferință, toți inspectorii generali și contabilii-șefi, pentru a analiza situația plății burselor elevilor la nivelul întregii țări.
De asemenea, joi, 27 octombrie 2022, va transmite o adresă prin care va solicita inspectoratelor execuția bugetului școlilor cu data de referință 30.10.2022. Cu privire la execuția bugetară la nivelul UAT-urilor, Ministerul Educației a luat legătura cu Ministerul Finanțelor, care a transmis o situație actualizată. Ca urmare a analizei datelor puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor, banii necesari plății burselor au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ-teritoriale, pentru retragerea sumelor necesare, în baza unei cereri. În conformitate cu HG 1138/14.09.2022 (Art. 1, alin 2): „Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație”.
Din informațiile transmise de inspectoratele școlare în cadrul videoconferinței, există, în momentul de față, întârzieri legate de plata burselor cauzate fie de volumul foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilității, fie de data organizării ședințelor pentru buget ale consiliilor locale. Pentru a avea o situație clară la nivel de școli, fiecare inspectorat școlar va organiza, în cursul zilei de joi, 27 octombrie, videoconferințe cu directorii de școli din județ.
Cu privire la circuitul fondurilor necesare burselor, amintim că Ministerul Finanțelor a pus la dispoziție sumele pentru plata burselor în conturile trezoreriilor locale, iar unitățile administrativ-teritoriale retrag sumele necesare și le direcționează către școli.
Ne dorim ca toți elevii să primească bursele cuvenite și să prevenim întârzieri viitoare. Indiferent de fluxul banilor și de dificultățile semnalate de fiecare școală, Ministerul Educației va depune toate eforturile pentru a se asigura că nu mai există probleme legate de plata burselor”, a transmis Ministerul Educației.