De ce renunţă micii furnizori de gaze la consumatori. Explicaţiile specialiştilor

“Pierderea e clară şi totul este incert prin Legea Plafonării Preţurilor”, apreciază aceştia, potrivit Asociaţiei Energia Inteligentă.
Legea plafonării preţului la gaze şi energie, aprobată în unanimitate în Parlamentul României, la nici două zile începe să îşi arate ”roadele”. 
În aceeaşi zi în care legea plafonării preţului la gaze intra în vigoare, doi furnizori, care sunt şi distribuitori, au decis să renunţe la licenţa de furnizare, adică să nu mai vândă gaze consumatorilor cărora le distribuie gaze.
La scurt timp alţi furnizori au recurs la această metodă şi din analiza Asociaţiei Energia Inteligentă reiese că mulţi furnizori, probabil vor proceda la fel.
„ANRE a ”rezolvat” original problema interzicând furniorilor posibilitatea de a-şi depune licenţa de furnizare. Lipsa înţelegerii că un furnizor care merge în pierdere nu are cum să susţină o afacere, iar cauza acestei situaţii este determinată de construcţia Legii Plafonării şi Subvenţiei”, susţine asociaţia, analizând situaţia consumatorilor casnici care nu se încadrau în prevederile legii pentru a primii compensaţii şi care primeau gaze până la 1 noiembrie 2021, de la furnizorii care au renunţat la licenţă:
Spre exemplu un consummator casnic al fostului furnizor ProGaz, care avea un preţ final al gazelor de 498 lei/MWh (conform ofera de pe site-ul lor), trebuie să achite conform legii plafonării cca. 370 lei/MWh.
Logic ProGaz ar fi trebuit să primească de la stat diferenţa de 128 lei/MWh.
Dar legea vorbeşte că va restitui ProGaz, ”Diferenţa între preţul mediu din perioada 1 aprilie 2021-31 martie 2022 şi plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând preţul gazelor naturale ”.
Admiţând că preţul mediu al gazelor achiziţionate şi livrate de ProGaz în perioada aprilie – septembrie 2021 este de 121 le/MWh şi preţul mediu de achiziţie al gazelor pentru perioada octombrie 2021 – martie 2022 este de 423 lei/MWh (preţul de vanzare a gazelor pe BRM în Q1 2022), preţul mediu (ponderat 40% – 60% pentru cele două perioade) ar fi de 302,3 lei/MWh. Respectiv furnizorul ar trebui conform legii să primeasca 52,3 lei pentru fiecare MWh vândut în perioada noiembrie 2021 – martie 2022.
„Respectiv să suporte din buzunar 75,7 lei/MWh. Sigur furnizorii băieţi deştepţi au vândut gazele ieftine din portofoliu începând cu data de 7 octombrie 2021 (data anunţării plafonării preţului la gaze), marcând un profit important şi au început să achiziţioneze gaze mai scumpe pentru a marca un nou profit de data aceasta urmare a Legii Plafonării”, notează asociaţia. 
Renunţarea la licenţa de furnizare de către unii furnizori a adus consumatorul în situaţia de a fi trecut în FUI şi urmează ca trei luni, după decizia ANRE, să achite în cel mai fericit caz cca. 642,82 lei/MWh, preţ de contract din care preţ efectiv achitat de consumator  370 lei/MWh (sigur FUI urmând să primească aceşti bani de la stat prin legea plafonării, după achiziţia de gaze tot şi tot mai scumpe).
„Astfel, vom vedea cum în doar câteva luni mulţi dintre furnizori vor rămâne fără licenţă (vor rămâne voit, fără contract de echilibrare, care echivalează cu retragerea licenţei) sau vor intra în incapacitate de plată şi beneficiarii reali ai legii vor fi unii dintre furnizori, care apreciez că au fost cu adevărat în spatele acestei legi, şi care au cules beneficiile unor profituri din vânzarea cantităţilor ieftine achiziţionate în primăvară, vor încasa profituri urmare a plafonării şi încasării banilor de la stat şi îşi vor recupera şi chiar creşte portofoliul de clienţi prin FUI ul determinat de eliminarea micilor furnizori de pe piaţă”, a declarat Dumitru Chisăliţă, preleduntele asociaţiei.

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *