Decembrie – luna petardelor… Atenție, însă: acestea vă pot aduc un dosar penal și chiar o pedeapsă cu închisoarea!

Adevărat coșmar pentru mulți oameni și, mai ales, pentru animale, petardele par a fi distracția favorită a românilor în luna decembrie… Deși s-au tot anunțat controale peste controale, confiscări și amenzi, petardele au rămas nelipsite din ”arsenalul” de sărbători.

În acest an, însă, lucrurile se schimbă (sau, cel puțin, așa ar trebui), odată cu adoptarea unei legi noi, ce prevede pedepse drastice pentru cei care folosesc astfel de materiale.

Mai exact, în luna august a acestui an au fost adoptate o serie de modificări la legea privind regimul materiilor explozive, iar una din aceste modificări face referire clară și explicită la folosirea petardelor, care acum este infracțiune.

Iată câteva spicuri din noua lege:

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (ex.: artificii de brad, focuri și bețișoare bengale, pocnitori pentru petreceri, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonante, scântei, pocnitori cu confeti, bobițe explozive etc.) prezintă un risc scăzut, la utilizare și pot fi puse la dispoziție, pe piață, numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

În funcție de domeniul de utilizare și de riscurile asociate folosirii lor, articolele pirotehnice se clasifică, după cum urmează:

 

a) articole pirotehnice de divertisment (categoriile F1, F2, F3 și F4);

b) articole pirotehnice de scenă (categoriile T1 și T2);

c) alte articole pirotehnice (categoriile P1 și P2).

 

Articolele pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 nu pot fi comercializate persoanelor fizice, în vederea uzului personal, întrucât prezintă un grad de pericol ridicat, prin prisma riscurilor de explozii puternice sau de răniri grave, dar și a cauzării unor incendii și distrugeri materiale.

 

Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații:

 

a) între orele 24:00 și 06:00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;

b) la o distanță mai mică de 50 m. de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.

Și, pentru că giurgiuvenii par a fi mari amatori de petarde și pocnitori, polițiștii avertizează că în toată luna decembrie vor fi organziate acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Aviz amatorilor!