Deputatul Alexandru Andrei, invitat la un eveniment marcant în comuna Băneasa

În ziua marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, în comuna Băneasa a fost sfințită o nouă capelă, ce va deveni un centru cultural-misionar.

La eveniment au fost invitate personalități ale vieții politice locale, printre acestea numărându-se deputatul PNL de Giurgiu Alexandru Andrei.

Acesta a dat câteva detalii într-o postare pe pagina sa oficială:

”La invitația primarului Viorel Rotaru, am participat astăzi, în zi de mare sărbătoare, la un eveniment important în viața comunei Băneasa: sfințirea unei noi capele, ce va deveni, curând, un centru cultural-misionar.

Împreună cu președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu și colegii mei, deputatul Gabrela Horga și președintele CJ, Dumitru Beianu, am asistat, mai întâi, la slujba dedicată Adormirii Maicii Domnului, desfășurată în biserica din comuna Băneasa.

După slujba religioasă, Preasfințitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a sfințit noua capelă din comuna Băneasa.

Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Ambrozie l-a felicitat pe primarul Viorel Rotaru pentru sprijinul acordat construcției noii capele, oferindu-i o  diplomă de recunoștință.

Episcopul de Giurgiu ne-a oferit, apoi, câte o icoană sfințită.”