”Desant” al producătorilor locali, vineri și sâmbătă, pe pietonala din centrul orașului

Timp de două zile – vineri, 19 și sâmbătă, 20 septembrie – pietonala Mircea cel Bătrân găzduiește un nou târg al producătorilor locali unde sunt așteptați zeci de producători agricoli din județ.

Aceștia promit că ne așteaptă cu produse proaspete, naturale, bio, la prețuri accesibile.

Potrivit organizatorilor, „Târgul comori ale agricultorilor de pe meleaguri giurgiuvene” este dedicat 100% produselor autentice, vândute direct de producători locali.

Pe tarabele ce își așteaptă cumpărătorii în cele două zile, între orele 10 și 17, se vor regăsi mai multe categorii de produse, după cum urmează:

– Proaspete din grădină: Legume de sezon (ardei, vinete, roșii), struguri, salate și sucuri bio.

– Dulce și sănătos: Miere, produse apicole, cătină și produse derivate, dulciuri şi gemuri.

Pâine cu maia şi patiserie de casă.

– Grădină și flori: lavandă, dar şi alte flori pentru a înfrumuțesa curtea.

Afumături tradiționale, conserve artizanale, conserve de legume şi fructe, gata de savurat.

Și de această dată, la târg vor veni și meşteşugarii din comuna Greaca, ce aduc diverse unelte şi ustensile gospodărești.

Nu vor lipsi acțiunile de promovare și informare privind specificul produselor, și nici sesiunile de degustare.