Dezvoltare locală şi economie la bugetul local!

Municipalitatea giurgiuveană are în plan atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea mobilităţii urbane. Concret, este vorba despre proiectul destinat modernizării şos. Alexandriei, a cărui finanţare poate fi schimbată din surse proprii în surse europene

”La șoseaua Alexandriei, cred că proiectul a fost de 80 de miliarde lei, au fost decontate 60 de miliarde lei și dacă ne acceptă acest proiect, ne dau banii înapoi și se asigură finanțarea în continuare. Același lucru la Grădinița nr. 6 din Negru Vodă, unde  suntem în faza de licitație, și dacă până pe 30 iunie semnăm contractul, se schimbă finanțarea din surse proprii în surse europene. Aproape 40 de miliarde lei vin din fonduri europene și nu mai trebuie să susținem noi acest proiect”, a declarat primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, într-o recentă conferinţă de presă.

Domnia sa a adăugat pe aceeaşi temă că economia la bugetul local va fi de 130-140 miliarde de lei vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *