Doi jurnaliști danezi, împuşcaţi în nord-estul Ucrainei. Se aflau la doar câţiva kilometri de Rusia

Doi jurnaliști danezi au fost răniți sâmbătă, în schimbul de focuri din nord-estul Ucrainei. Cei doi au fost prinși în bătaia gloanțelor în timp ce realizau un reportaj pentru o publicație daneză, la aproximativ 50 de kilometri de granița cu Rusia. Ambii, un jurnalist și un fotograf, se aflau în mașină în momentul în care au fost împușcați, iar rănile suferite nu le pun viața în pericol.

Doi jurnaliști danezi, împuşcaţi în nord-estul Ucrainei

Jurnalistul Stefan Weichert şi fotograful Emil Filtenborg Mikkelsen, ambii de origine daneză, au fost împușcați sâmbătă, în timp ce realizau un reportaj pentru un ziar danez. Cei doi se aflau în orașul Ohtîrka, la 50 km de frontiera rusă, potrivit Reuters.

Ambii purtau veste antiglonț și au fost răniți după ce mașina în care se aflau a fost ținta unor împușcături care nu se știe de unde proveneau. „Cei doi au fost conduși rapid la spital și se află în afara pericolului”, scrie cotidianul danez Ekstra Bladet.

Pe de altă parte, ministrul danez de Externe, Jeppe Kofod, a transmis pe Twitter că: „Aceasta este o confirmare urâtă a pericolelor la care jurnaliștii din Ucraina sunt supuși în fiecare zi, în încercarea de a documenta ororile războiului”.

Doi jurnaliști danezi, împuşcaţi în nord-estul Ucrainei. Se aflau la doar câţiva kilometri de Rusia
Stefan Weichert, unul dintre jurnaliștii răniți în Ucraina

200 de morți și 1.000 de răniți în războiul din Ucraina

În a treia zi de la izbucnirea războiului, Ministerul Sănătății din Ucraina a dat publicității o estimare cu privire la numărul de victime care și-au pierdut viața sau au fost rănite până acum în ciocnirea dintre forțele armate ruse și cele ucrainene.

Până sâmbătă la ora prânzului, aproximativ 200 de persoane au fost ucise și alte 1.000 au fost rănite. Printre victimele care și-au pierdut viața s-ar afla și 3 copii, potrivit autorităților.

Oficialii nu au specificat dacă este vorba doar despre victime civile sau și despre personal militar. Aproximativ 1.100 de persoane au fost rănite în atacurile terestre și aeriane, însă se așteaptă ca numărul să crească, având în vedere că ofensiva a continuat pe parcursul întregii zile, în Kiev, dar și în alte orașe din Ucraina.

Președintele Zelenski, un nou mesaj de unitate

Președintele Volodimir Zelenski a transmis un nou mesaj de unitate poporului în această seară și a ținut să mulțumească președintelui turc pentru că a interzis intrarea navelor rusești de război în apele Mării Negre. Mesajul liderului de la Kiev rămâne optimist, după ce Germania a luat decizia de a ridica embargoul și de a aproviziona Ucraina cu arme:

Suntem de neînvins! Noi vom lupta atâta timp cât va fi nevoie pentru a elibera țara. Dacă deja copiii se nasc în buncăre, chiar și atunci când bombardamentul continuă, atunci inamicul nu are nicio șansă în acest război, nu e nicio îndoială. Faptul că Ucraina a fost gata să se apere și solidaritatea tuturor, curajul a stricat planul ocupării țării noastre.

Mulțumesc prietenului meu și al nostru Erdogan. Am vorbit cu el că este foarte importantă blocarea accesului navelor rusești la Marea Neagră. Am făcut-o! Diplomații noștri s-au luptat non-stop pentru ca toate statele Europei să fie de acord să accepte o decizie importantă și serioasă: să deconecteze Rusia de la SWIFT.

Am obținut și această victorie! Vor fi miliarde și miliarde de pierderi pentru Rusia, un preț concret pentru această agresiune lașă”, a declarat Volodimir Zelenski.

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *