EDITORIAL – SENZAŢIONAL – ÎN EXCLUSIVITATE – Cazul cămătarului Mihnea Boerescu, cel mai cumplit cămătar din România!!!

După luni de zile de muncă asiduă, după sute de ore de audieri în care oameni disperaţi au povestit cum au fost şantajaţi, bătuţi, evacuaţi din casele lor pentru sume infime, în sfârşit, mâine, 26.04.2018, la Judecătoria Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, se vor discuta în Cameră preliminară unele dintre zecile de dosare în care este inculpat cel mai mare şi mai abject cămătar din România – Mihnea Bălescu – Boerescu, fost consilier judeţean al PNL Giurgiu, cel mai odios cămătar pe care l-a avut România vreodată.

Din stenogramele din miile de pagini din dosare, veţi vedea şi veţi auzi lucruri greu de crezut vreodată… Este cutremurător… Oameni disperaţi, oameni care şi-au luat copiii şi au fugit, efectiv, din ţară, oameni care plăteau chirie cămătarului ca să fie lăsaţi să locuiiască într-o cameră din casele lor.

La începutul anchetei, Boerescu s-a aflat în stare de arest la domiciliu, în Crivina (în domiciliul bunicii concubinei sale, Badea Ioana Cătălina, cu care are un copil). Acum se află sub control judiciar. Nu vreţi să ştiţi cum plângea, cu lacrimi de crocodil, în faţa instanţei, să fie lăsat în libertate, să aibă grijă de copil, uitând câţi copii mici a lăsat pe drumuri…

Despre Boerescu şi despre fărădelegile lui vom scrie în fiecare zi, până la verdictul final, însă, pe lânga asta, sunt nişte întrebări la care foarte multe persoane cu funcţii de răspundere din judeţ şi din Bucureşti trebuie să răspundă. De exemplu, proiectul ”ANACONDA”!!! – este un proiect ”personal”, zice-se, al lui Boerescu, un proiect cu care se lăuda peste tot, adică o groapă de gunoi din Mihai-Vodă trebuia să fie, peste noapte, un cartier rezidenţial. Bineînţeles că s-au găsit destul de mulţi înşelaţi de cămătar, care şi-au vândut apartamentele din Bucureşti şi au venit la ”raiul” mult visat, unde nu există curent, apă, niciun fel de alte utilităţi, ci sunt doar nişte case ridicate de ei, în câmp. Înşelaţii, deşi sunt acum vai de mama lor, sunt ameninţaţi de anumite persoane să nu depună plângeri, pentru că li se vor dărâma acele locuinţe. Problema este de ce se tace în proiectul ”ANACONDA”…?!! Ştie cineva că oamenii aceia înşelaţi plătesc la Primăria Bolintin Deal taxe şi impozite pe… teren agricol?!! Aşteptăm nişte răspunsuri şi bineînţeles că domnul primar nu se va obosi să ni le dea! Despre ”ANACONDA” şi implicaţiile extreme pe care le presupune, despre persoane cu nume ”mari” şi ”grele” vom scrie mâine. Aşteptăm şi nişte ”rezultate” de la domnul arhitect Radu, care a vizitat aseară, împreună cu Boerescu, faimosul cartier ”rezidenţial” din gunoaie. Cea mai gravă problemă, după mine, o constituie faptul că în casa din Bucureşti, strada Leonida, nr. 16 (Piaţa Gemeni) a unei profesoare universitare de la ASE (nu-i dăm numele din decenţă) funcţionează la această oră PARTIDUL NAŢIUNEA ROMÂNĂ. Doamna profesoară de la ASE a făcut prostia să împrumute de la periculosul cămătar Boerescu 4.000 de euro. Pentru aceşti 4.000 de euro, Boerescu a evacuat-o cu mascaţii de la adresa mai-sus amintită, din casa care costa peste 200 de mii de euro. Acolo, asociatul cămătarului Boerescu, domnul Banu John (Ion), cu cetăţenie română şi americană, a deschis sediul PARTIDUL NAŢIUNEA ROMÂNĂ, al cărui preşedinte, aţi ghicit, desigur!, este domnul JOHN BANU ION! Ce fel de partid o fi acesta, care are un preşedinte asociat cu un cămătar şi care are sediul luat ”cu japca” pe cămătărie, tare am vrea să ştim! Să vă spunem şi că de curând, Banu John Ion a botezat copilul cămătarului Boerescu Mihnea Bălescu.

Vă prezentăm mai jos stenograme din discuţiile lui Boerescu cu complicii lui, în timpul arestului la domiciliu (faimoasa Roşca este una dintre zecile de soţii pe care cămătarul le prezenta pe la Consiliul Judeţean Giurgiu, ca fiind cea care ”cumpăra” locuinţele celor evacuaţi cu mascaţii din casele pentru care au muncit o viaţă). Serialul va continua!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *