Europarlamentarul Dan Motreanu solicită președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen să vină în sprijinul fermierilor

Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE) i-a solicitat președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, printr-o scrisoare, ”să folosească toate instrumentele financiare de care dispune pentru evitarea prăbușirii pieței agricole și menținerea suveranității alimentare a Uniunii Europene”.

Astfel, în scrisoarea pe care i-a adresat-o oficialului european altărui de alți nouă europarlamentarui, Dan Motreanu a cerut ca ”executivul euopean să fie solidar și să susțină financiar producătorii de lapte și produse lactate, carne, fructe și legume, zahăr, precum și pe toți ceilalți producători și fermieri care ne asigură hrana”, a transmis eurodeputatul român într-un mesaj pe Facebook.

”Avem nevoie de mai mult sprijin financiar pentru fermierii afectați de criza COVID-19. Banii neutilizați și destinați sectorului agricol trebuie să poate fi direcționați pentru acoperirea pierderilor și stocarea produselor, acolo unde este posibil”, a transmis Dan Motreanu.

Acesta a argumentat că, în pofida unor ”dezechilibre puternice și neașteptate ale piețelor de desfacere, sectorul agro-aliemntar și-a asumat responsabilitatea în asigurarea aprovizionării consumatorilor”.

”Recunoașterea acestui efort trebuie concretizată în sprijin, inclusiv financiar, pentru un sector care rămâne vulnerabil în fața crizei”, a conchis Dan Motreanu, un activ militant care a venit în sprijinul fermierilor.

Cu câteva zile în urmă, acesta a cerut Comisiei Europene să permită statelor membre să folosească pentru sprijinirea agricultorilor și procesatorilor fondurile neutilizate din cadrul programelor de dezoltare rurală, argumentând că o astfel de măsură ”ar putea acoperi rapid cheltuielile pentru depozitarea, prelucrarea și conservarea mărfurilor perisabile, ar preveni pierderile și ar oferi și compensații pentru logistica necesară accesului acestora pe piață.”

În același timp, acesta a solicitat  printr-o scrisoare comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, să vină alături de sectorul agroalimentar și să sprijine plata avansurilor majorate pentru agricultori începând cu vara acestui an și nu din toamnă, în conformitate cu propunerea Comisiei Europene.

Home

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *