Evaluarea Națională 2021 continuă azi cu proba de matematică. La ce subiecte să se aștepte elevii/ Toate informațiile despre examen

Evaluarea Națională 2021 continuă joi cu proba la matematică, elevii având la dispoziție două ore, începând cu ora 9.00, pentru a rezolva subiectele la matematică. Pentru a se pregăti pentru acest examen, elevii au avut la dispoziție 15 teste de antrenament cu modele de subiecte la matematică pentru Evaluare Națională 2021.

O premieră la examenul de Evaluare Națională 2021 este formatul testului. Pentru prima dată, absolvenții clasei a VIII-a vor avea de rezolvat subiecte inspirate de testele PISA care constau, și la Limba română, și la matematică, într-o broșură de 10 pagini cu subiecte care trebuie rezolvate și completate acolo.

Cum vor fi subiectele la matematică la Evaluare Națională 2021?

Subiectele la matematică la Evaluare Națională 2021 sunt asemănătoare cu cele pe care le vor primi tinerii de 15 ani la evaluarea PISA de anul viitor.

”Sperăm ca numărul celor care se vor prezenta la examen să fie cât mai aproape de cei 131.177 de elevi încrişi, pentru că, altfel, ar însemna că, deşi sunt elevi care ar fi putut să susţină examenul de evaluare naţinală, nu s-au prezentat, deci ar fi un interes scăzut pentru finalizarea şcolii”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a făcut, luni, câteva precizări referitoare la examenul de Evaluare Națională.

Când începe și cât durează examenul de Evaluare Națională 2021?

  • Accesul candidaților în săli la examenul de Evaluare Națională 2021 este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30.
  • Examenul se va desfășura în 3.850 de centre, iar probele încep la ora 9:00, când candidații la Evaluarea Națională 2021 vor primi broșura cu subiectele la română și hârtie ștampilată pentru ciorne.
  • La probele scrise ale examenului de Evaluare Națională 2021, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.
  • Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare.
  • Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor la matematică la Evaluare Națională 2021 pot părăsi centrul de exemen cel mai devreme după o oră de la începerea rezolvării subiectelor.
  • Candidații nu părăsesc sala de examen cu subiectele, având obligația să predea borșura care conține atât subiectele, cât și rezolvarea acestora.

Reguli pentru elevi la examenul de Evaluare Națională 2021 la proba de matematică

  • Pentru elaborarea lucrării scrise la matematică la Evaluare Naționala 2021, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru.
  • Pentru rezolvarea subiectelor la Matematică la Evaluare Națională 2021, elevii pot să utilizeze instrumente de desen. Se intezice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul. Se folosesc numai colile distribuite de asistenți.
  • La proba de Matematică, un răspuns de la subiectul I sau de la subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală şi încercuirea altui răspuns considerat corect.
  • La figurile de la Matematică sunt permise marcajele pe figură şi completarea figurilor cu creion negru sau stilou/pix de culoare albastră.
  • La proba de Matematică la Evaluare Națională 2021 este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion negru sau stilou/pix de culoare albastră) în spaţiul pus la dispoziţie pentru rezolvarea problemelor.

Ce este interzis în sala de examen la Evaluarea Națională 2021 – matematică

  • Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare (manuale, dicționare, notițe) care să fie folosite pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
  • Se interzice intrarea în sala de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete. Candidații trebuie să le lase în sala stabilită de comisie în acest scop, iar dacă refuză nu sunt primiți în examen.
  • Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicarea între candidați sau cu exteriorul.
  • Încălcarea regulilor menționate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba în cauză.
  • Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

Evaluare Națională 2021 – Modele de subiecte la matematică


Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, barem test de antrenament 1

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 2

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 6

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, barem test de antrenament 6

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 7

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, barem test de antrenament 7

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 8

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 9

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, barem test de antrenament 9

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 10

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, barem test de antrenament 10

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 11

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 12

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, barem test de antrenament 12

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 13

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, barem test de antrenament 13

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 14

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, barem test de antrenament 14

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, test de antrenament 15

Evaluare Națională 2021 – subiecte matematică, barem test de antrenament 15

Calendarul examenului de Evaluare Naţională 2021

  • 22 iunie 2021 Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestaţiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluţionarea contestaţiilor
  • 4 iulie – Afişarea rezultatelor finale

Etapa specială a examenului de Evaluare Naţională 2021

  • 28 iunie – 2 iulie – Înscrierea la evaluarea naţională
  • 5 iulie – Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 6 iulie – Matematica – probă scrisă
  • 7 iulie – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 9 iulie -(până la ora 12:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
  • 9 iulie (ora 14:00 – ora 20:00) – Depunerea contestaţiilor
  • 10 – 11 iulie – Soluţionarea contestaţiilor
  • 12 iulie – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor (după ora 12.00)

Hotnews.ro prezintă în timp real toate informațiile despre Evaluare Natională 2021, subiecte la matematică și barem de corectare.

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *