EXCLUSIV Cum au ignorat autorităţile din Argeş plângerea depusă, împotriva fostului concubin, de către femeia care apoi a fost omorâtă de acesta

Surse judiciare au confirmat în exclusivitate pentru „Adevărul” că pe 24 februarie a.c, femeia a depus plângere la Poliţia Câmpulung Muscel, pentru ameninţare, cerând să fie lăsată în pace de fostul concubin, deoarece are o nouă relaţie.

Femeia le-a cerut poliţiştilor să îi pună în vedere fostului concubin să nu o mai hărţuiască. Însă la audieri femeia nu a dorit să mai declare nimic. Până la urmă, Poliţia Câmpulung Muscel nu a mai luat vreo măsură. Pentru ca să fie emis un ordin de protecţie, femeia ar fi trebuit să sesizeze Judecătoria Câmpulung Muscel, ne-au precizat surse judiciare.

Sever Ciobanu, autorul dublei crime, era despărţit de fosta concubină de mai multe luni. Ambii erau din comuna Cetăţeni, însă de mai multe săptămâni femeia se mutase în comuna Mihăieşti, unde începuse o nouă relaţie.

Surse judiciare ne-au spus că Sever Ciobanu mai avusese de-a lungul anilor mai multe amenzi pentru consum exagerat de alcool şi tulburarea liniştii publice şi că în comuna Cetăţeni era cunoscut ca un om labil şi care lucra prin diverse locuri ca zilier.

Sever Ciobanu, autorul dublei crime FOTO: captură YouTube Acces Direct

Criminalul a fost prezent în ianuarie 2021 în studioul emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1, alături de Ramona, fosta lui concubină. Cei doi au avut o confruntare şi o tentativă de împăcare, însă ceea ce ar fi trebuit să tragă un semnal de alarmă autorităţilor este mărturisirea pe care bărbatul o făcuse în faţa unei ţări întregi.

Bărbatul şi-a acuzat concubina de infidelitate şi a ameninţat-o direct cu moartea dacă îl va părăsi. Când moderatoarea l-a întrebat dacă ceea ce spune arată intenţia lui reală, acesta a transmis că nu glumeşte şi a declarat că plănuieşte să facă lucruri foarte rele dacă va fi trădat de cea pe care şi-o alesese drept parteneră de viaţă. Nici atunci autorităţile nu au avut reacţie. 

Filmul dublei crime

Preotul Marcel Popa, parohul bisericii din satul Drăghici din comuna Mihăieşti, este cel care a sunat la 112 duminică 16 mai în jurul orei 16:30. Acesta spune că un tânăr ce locuieşte lângă biserică l-a anunţat de tragicul eveniment. Când preotul a ajuns în faţa bisericii, copilul era deja mort. Preotul Marcel Popa ne-a povestit şi filmul dublei crime. 

Sever Ciobanu venise sâmbătă 15 mai la un botez organizat de rude ale fostei concubine, sperând că o va găsi pe aceasta acolo, mai ales că şi rudele erau originare din Cetăţeni, ca şi fost concubina. Sever Ciobanu a rămas în satul Drăghici până duminică 16 mai, sperând că va putea vorbi cu fosta concubină. 

În după-amiaza zilei de 16 mai, când se pregătea să meargă spre staţia maxi-taxi pentru a reveni la Cetăţeni, Sever Ciobanu a văzut-o pe Ramona, fost concubină, mergând spre cimitirul de lânga biserica din satul Drăghici cu băiatul pentru a aprinde lumânări la mormintele părinţilor. I-a urmărit când au ieşit de la cimitir, după care a început să se certe cu fosta concubină. În faţa bisericii din sat, Sever Ciobanu l-a lovit pe băiat de mai multe ori în cap şi l-a înjunghiat cu un cuţit. 

„Nu înţeleg de ce nu a oprit nimeni, este o zonă unde trec multe maşini, iar crima a fost comisă chiar la stradă”, spune preotul Marcel Popa. Ulterior, Sever Ciobanu a ajuns-o din urmă pe fosta concubină în curtea bisericii şi a ucis-o cu mai multe lovituri de cuţit.

Parohul bisericii din satul Drăghici spune că în momentul în care a ajuns în curtea bisericii l-a găsit pe criminal deasupra fostei concubine, iar acesta avea cuţitul înfipt în gât. Criminalul era semiconştient.

Preotul Marcel Popa ne-a declarat că femeia se mutase la Mihăieşti la finalul lunii aprilie, iar băiatul său fusese transferat de la şcoala din Cetăţeni la şcoala din Mihăieşti în această lună. Femeia şi băiatul său locuiau de câteva săptămâni la noul concubin al acesteia. 

Criminalul a fost operat

„Bărbatul a fost adus, duminică, la Spitalul Judeţean din Piteşti, cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţa Argeş, în stare de semiconştienţă. Prezenta o plagă deschisă la nivelul gâtului. După ce a fost evaluat de specialiştii din Unitatea de Primiri Urgenţe, a fost dus în sala de operaţii. Intervenţia chirurgicală a decurs bine, după o noapte petrecută în ATI, pacientul a fost mutat în Secţia ORL. Este conştient, stabil, urmează să fie evaluat neurologic şi psihiatric”, ne-a precizat Mihaela Cazacu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Argeş. 

În zilele următoare, criminalul va fi adus la audieri.

Vă mai recomandăm şi: 

Informaţie şocantă despre dublul criminal din Argeş. Îşi anunţase crima la TV încă de acum câteva luni VIDEO

Crimă dublă în Argeş. Un bărbat şi-a ucis soţia şi fiul vitreg de 15 ani, apoi a încercat să se sinucidă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *