EXCLUSIV. Suma pe care o încasează Dan Petrescu dacă CFR Cluj ia titlul. E cât salariul pe un an de zile

Dan Petrescu are o primă uriașă în cazul în care va câștiga un nou titlu cu CFR Cluj. „Bursucul” a fost dat de gol și astfel s-a putut afla de ce tehnicianul grupării din Gruia atacă în toate direcțiile și aduce acuze adversarilor direcți în lupta pentru supremație în Liga 1. CFR Cluj e cu un punct în spatele liderului Universitatea Craiova și poate pierde titlul. Un eșec îi va aduce lui Dan Petrescu o pierdere financiară însemnată.

Ce sumă încasează Dan Petrescu dacă CFR Cluj ia titlul

Dacă CFR Cluj ia titlul, în contul antrenorului Dan Petrescu va intra o sumă uriașă. Miza e mare și frustrarea și mai mare dacă ardelenii vor înclina steagul în fața oltenilor. Deocamdată, echipa din Bănie are un avans de un punct în fața grupării din Gruia și totul pare să decidă în ultima etapă. Fierbe Bănia, fierbe și Dan Petrescu. Al treilea titlu consecutiv al CFR-ului îi va umple buzunarele lui Dan Petrescu. A făcut dezvăluiri incendiare un fost fotbalist al Universității Craiova, campion cu juveții în 1991. A fost ultimul titlu câștigat de echipa alb-albaștrilor, iar acum, după 29 de ani, Craiova are din nou șansa de a sărbători.

Impact.ro a aflat și care sunt cifrele salariale și bonusurile lui Dan Petrescu. Tehnicianul ardelenilor are o primă echivalentă cu salariul pe un an dacă va câștiga titlul, adică 500.000 de euro, un bonus de 1 milion de euro dacă echipa intră în grupele Europa League și două milioane de euro dacă CFR Cluj va juca în grupele Champions League. Silvian Cristescu, fost căpitan al Universității Craiova, spune că antrenorul echipei ardelene este disperat să nu piardă uriașa primă pentru titlu și susține că 2 milioane de euro e prima de titlu, deși aceasta este cea pentru o eventuală pătrundere în grupele Ligii Campionilor. Nu s-a înșelat însă când a venit vorba de salariul anual al lui Petrescu.

„Pe noi ne-a atacat CFR-ul, ci un singur om de acolo. Dan Petrescu are 2 milioane de euro primă de câştigarea campionatului şi salariu de 500 de mii de euro, de aceea are aceste reacţii. Şi dacă faci o analiză a întregului campionat, tot noi suntem mai dezavantajaţi! Am avut penalty acasă şi cu FCSB şi cu CFR, ambele la Ivan şi nu s-au acordat, în sezonul regular. Marcel Bârsan a arbitrat şi când ne-a bătut CFR acasă cu 2-0 şi nu a dictat penalty la Ivan şi noi n-am mai făcut scandal. Aşa a văzut omul, ce să facem, să facem scandal ca Petrescu?! S-a repezit ca uliul asupra noastră Dan Petrescu. Să ne scuze Dan Petrescu că am îndrăznit să fim şi noi pe primul loc!”, a spus Silvian Cristescu, la Oltenia TV.

Finala campionatului se joacă în Bănie

După 29 de ani, Craiova poate câștiga din nou campionatul. Avantajul fragil față de contracandidata CFR Cluj poate cântări enorm înaintea meciului direct din Bănie. Vom avea așadar o adevărată finală pentru titlu în Liga 1, în ultima etapă din play-off. Același Silvian Cristescu spune că șansele la titlu sunt egale între Universitatea Craiova şi CFR.

„E important să ne menţinem acel punct faţă de CFR Cluj până la meciul cu ei, ca să avem două variante la meciul direct. Armele sunt egale, ei au mare experienţă, noi avem talent şi mare dorinţă. Avem 50 la sută şanse fiecare la titlu, noi suntem la mâna noastră, şi ei la fel. La noi, cred că suporterii merită cel puţin în aceeaşi măsură titlul ca şi jucătorii, au avut aceeaşi contribuţie. În 1991 nu a fost nebunia care ar fi acum, fiindcă lumea era obişnuită cu performanţele totuşi”, a mai spus Silvian Cristescu.

Meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj e programat pe 3 august, la ora 20:30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *