EXPLOZIV/Securitatea a preluat PMP-ul/ Cum a scăpat Securitatea și Tomac de Traian Băsescu

Astăzi se petrece ultima zi din cariera domnului Traian Băsescu de om politic, dar și ultima zi a PMP-ului, ca partid cât de cât independent. și transformarea lui în partid securist. Această postare, care se adresează președintelui Traian Băsescu, dar și dumneavoastră, cei care veți citi aceste rânduri, va încălca, în ceea ce mă privește, o anumită regulă a politicii, și anume aceea de a nu vorbi din interior. Voi face referire la nume, pentru aceasta îmi cer scuze anticipat de la cei cărora le voi pomeni numele fără să am acordul lor, după ce am stat la aceeași “masă” împreună. Nu am vrut să spun aceste lucruri înainte ca Traian Băsescu să fie hotărât, pentru a nu-i influența decizia de a se retrage din politică. Lăsând la o parte incidentul cu intrarea în direct și inconsecvența pe care am înțeles-o perfect, pe Traian Băsescu îl respect și îl voi respecta la fel, ne cunoaștem din 1998 și, mai mult de respect, m-a legat de Traian Băsescu ceva mai mult decât respectul, dar asta este altă poveste. In lumea politicâ se știe că nu spun “de la masă”, adică “nu umblu cu vorbele”, adică atunci când se spune ceva la masă cu tine, ești “mormânt”, nu înșeli încrederea celorlalți. După 30 de ani de politică este prima și ultima dată când voi face acest lucru. Aceaastă regulă m-a făcut să nu-i spun niciodată lui Traian Băsescu ceea ce voi scrie azi.

Am fost dat afară din partid de către Eugen Tomac, la câteva ore după ce am scris despre felul în care a ajuns Tomac Președinte, în 2013. Atât de tare s-a speriat că voi spune în interiorul partidului ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, ceea ce echivala cu pierderea funcției de președinte executiv, încât a dat telefon la Dolj și a spus “dați-l afară azi”, nu peste trei zile, așa cum planificase. Știam că voi fi dat afară instantaneu, dar am vrut să trag un semnal de alarmă, ceea ce am făcut.

O să revin puțin la acea întâmplare, cu nume și prenume: Încă odată, îmi cer scuze față de cei cărora le voi pronunța numele, ca și față de Domnul Traian Băsescu, pentru că voi face referire la întâmplări care-l vizează în calitate de Președinte al României…

După ce au decis, împreună cu Cristian Diaconescu, șeful cancelariei prezidențiale, Sebastian Lăzăroiu, Dorel Onaca, Cristian Hrițuc, consilier prezidențial, profesorul Marian Preda, avocata Elenina Nicuț, consilier prezidențial, și alții să pornească proiectul Fundației Mișcarea Populară, a început formarea filialelor Fundației, dar și afirmarea Fundației. La două zile m-am dus în biroul de la Cotroceni al lui Cristian Diaconescu și am decis să mă implic în activitatea de construire a proiectului, fără a mă înscrie în Fundație, prntru că la un moment dat se va forma Partidul Mișcarea Populară, cu politicieni, care va fi partenerul Fundației. Proiectul larg cuprindea deci un ONG, Fundația Mișcarea Populară și un partid, Partidul Mișcarea Populară, Fundația fiind pe de o parte legătura Partidului cu Societatea Civilă și problemele ei, iar pe de altă parte având ca sarcină să asigure fundamentul ideologic și doctrinar pentru PMP.

Am mers în țară cu Cristian Diaconescu și echipa Fundației și am construit împreună filiale, eu ocupându-mă de zona Olteniei. Și acum mi-aduc aminte ziua în care l-am propus la Mehedinți pe domnul Ștefan Odobleja, propus la rândul lui de Eugen Golea, viitor președinte al PMP Mehedinți, pentru că, în paralel, identificam și viitorii președinți ai PMP, care puteau construi o filială. Identificarea viitorilor președinți de filiale ale PMP-ului îmi reveneau, iar deciziile se luau împreună. A fost o perioadă superbă, plină de un entuziasm pe care nu credeam că-l voi mai trăi.

Între timp, alături de Elena Udrea, care era decisă să se alăture viitorului nou partid, am început să construim partidul, Elena fiind furată la moțiunea împotriva lui Blaga și decisă la ora aceea să părăsească PD-L-ul. Cristi Petrescu, Florin Popescu, Gheorghe Tinel, Florin Secară, Paleologu și mulți alții deciseseră să părăsească PD-L-ul și să se alăture noului proiect. Munca de construcție a PMP-ului devenise deodată mai ușoară, până când, dintr-un motiv extrem de clar, Elena Udrea a spus că nu poate rupe PDL-ul, că plecarea să ar însemna să dea o lovitură ce nu va mai putea fi remontată PD-L-ului și că încearcă încă să formeze un liant între PD-L și președintele Traian Băsescu, care nu voia să mai audă de PD-L, după ce oamenii lui Blaga fugiseră cu urna de voturi.

Poziția Elenei Udrea a fost o poziție corectă, rămăsese din echipa Elenei Cristi Petrescu, care nu era deputat, pentru că decizia a fost să nu rupem nici un deputat de la PD-L, pentru că ar fi însemnat practic o canibalizare, fiind convinși la ora aceea că PD-L și viitorul PMP vor avea același drum, la un moment dat. Elena nu a luat singură decizia, ci am hotărât cu toții două lucruri: Dacă Vasile Blaga nu va dori să înțeleagă că nu poate rupe PD-L ul de Traian Băsescu și dacă nu se poate realiza o “punte”, să plece din PD-L și să revină la PMP în calitatea pe care o avea deja, aceea de președinte al partidului, noi urmând să construim partidul, viitorul președinte având o poziție oarecum interimară.

In acel moment, eu și Cristi Petrescu am început să strângem semnături pentru formarea partidului. Atunci când am identificat șefii de filială, în mai mult de 70% din județe și am strâns în jur de 70 000 de semnături, in luna Iulie 2013, am cerut colegilor din Fundație, adică lui Cristi Diaconescu să se înscrie partidul, urmând ca funcția de președinte să o decidem împreună. Fundația l-a propus pe Cristi Preda, cei care strânseseră semnături și deveniseră președinți interimari nu au fost de acord, au urmat negocieri cu Fundația, am intrat într-un blocaj, venise luna August, intraserăm deci într-un blocaj, Petrescu a plecat în concediu, și am rămas singur în sediul din Turnescu nr 1, uitându-mă la 70 000 de semnături. Intr-o zi, a intrat Gabi Berca și i-am spus că îl rog să-i transmită domnului Traian Băsescu că trebuie luată o decizie, altfel blocâm proiectul, că suntem dispuși să-l acceptăm inclusiv pe Cristi Preda, pentru a nu omorâ proiectul. Priblema cu Cristi Preda era aceea că doar se folosea de oameni ca să prindă o poziție, după care te părăsea, când îți era lume mai grea. Eram amic cu Cristi Preda, dar știam apucătură asta de caracter, însă blocam proiectul.

Țin minte și acum când a venit Adrian Rădulescu și mi-a spus: Toată lumea e de acord, mâne ne întâlnim, luni, peste patru zile, înscriem partidul, condiția este să-l accepți pe Cristi Preda, e propunerea Fundației. Am spus “Da”, l-am sunat pe Cristi Petrescu și i-am spus câ nu-i altă soluție, altfel blocăm proiectul, a spus Da și m-am dus la întâlnire cu reprezentanții Fundației cărora li se alâturase și Baconschi. Între timp m-au rugat să propun un semn pentru siglă, lucrasem deja, era pregătită: inima încadrată de stelele după steagul UE. La ora aceea Traian Băsescu era extrem de supărat că se blocase proiectul pentru un nume.

Întâlnirea

La întâlnire au participat: Cristi Diaconescu, Marian Preda, Sebastian Lăzăroiu, Cristi Hrițuc, Adrian Rădulescu, Baconschi, proaspăt intrat în Fundație, și eu, ca reprezentant al președinților interimari ai viitorului PMP, adică al PMP-ului. Am intrat în biroul lui Cristi Diaconescu bucuros că, după luni de zile puteam să formăm PMP-ul și am găsit fețe de…înmormântare! M-am așezat pe scaun, cred că Rădulescu mi-a dat vestea: ” -ce, nu știi? Ne-a sunat Cristi Preda și a spus că nu mai vrea să fie Președinte că e prea greu, iar Traian Băsescu nu știe” S-a dărâmat cerul pe mine: știindu-l pe Traian Băsescu, căruia ei, cei de la Fundație i-l propuseseră pe Cristi Preda, reacția, după ce le spunea ceva de dulce, ar fi fost: nu se mai face nimic.

Ce era de făcut? Să găsim într-o oră un președinte al viitorului PMP, după ce timp de două luni vorbiserăm de Cristi Preda. Dacă ne duceam la Traian Băsescu spunându-i că Preda s-a retras, tot proiectul se bloca. Am decis să căutăm un președinte, și să ne ducem la Traian Băsescu cu un nume, pe care să-l mai și agreeze Eu l-am propus pe Cristi Diaconescu, a răspuns că Traian Băsescu are multă treabă cu el acolo, la Cotroceni, am intrat iar în blocaj.

După alte propuneri nefezabile dintr-un motiv sau altul, Cristi Hrițuc a propus un deputat, care nu se implicase deloc în activitatea de construcție, dar care sigur ar fi fost agreat de Băsescu: Eugen Tomac. Ne-am uitat unii la alții, nu-l cunoșteam aproape deloc pe Tomac, mă întâlnisem o singură dată cu el, pe la Severin, dar știam că experiența lui politică e 0, era la primul an din primul mandat în Parlament, fusese secretar de stat, consilier prezidențial, nu făcuse deloc politică. Să conduci un partid fără să știi deloc politică era sinucidere. Au vorbit toți, au căzut cumva de acord, dacă și noi, adică eu voi fi de acord. Am cerut o pauză: L-am sunat pe Cristi Petrescu. care era în Portugalia, dar nu am putut da de el. Eram într-o situație fără ieșire: ori acceptam un nume cu care să mergem la Traian Băsescu, ori blocam formarea, cel puțin atunci, a PMP-ului.

Singurul care tăcuse, fusese Cristi Diaconescu. L-am luat într-un colț al biroului imens și l-am întrebat în șoaptă de ce nu s-a pronunțat. Diaconescu era șeful Cancelariei Prezidențiale, conducătorul de facto al Fundației și un om cu multă experiență politică. Îmi cer încă odată scuze către Cristi Diaconescu pentru că devoalez aceastâ discuție. Răspunsul mi l-a spus la ureche, și a fost ca o lovitură de măciucă pe care am luat-o în plină față:

“- Pentru că este ofițer acoperit plantat lângă Băsescu”

Am rămas mut, chiar nu mă așteptam. Am îngăimat ceva, nu am sesizat însâ gravitatea faptului și i-am răspuns: ” Dă-i dracului, îl ținem sub control” iar Cristi mi-a răspuns: Va face totul, inclusiv pe Băsescu, praf.”

Niciodată nu o să-mi iert faptul că, întors la masă după discuția cu Cristi Diaconescu, nu am spus “nu sunt de acord” Am făcut un compromis, gândindu-mă că până la urmă este un fel de interimat, va veni înapoi în proiect Elena Udrea, ceea ce s-a și întâmplat, și vom depăși momentul. Am spus Da, Baconschi venit cu ideea cu mărul ca siglă, eu am susținut sigla pe care o desenasem, inimă, în fine, a rămas mărul. Diaconescu a fost cel care s-a dus la Traian Băsescu să-i spună propunerea noastră, s-a întors și a zis: “a fost de acord”, a zis că-l sună el pe Tomac.

Am plecat ușurați, a doua sau a treia zi a venit Eugen Tomac la sediu, mi-a spus că președintele i-a zis să lucreze apropiat cu mine și cu Cristi Petrescu, am început să lucrăm.

Aproape că uitasem de discuția cu Cristi Diaconescu ( în perioada aceea nu aveam dimensiunea catastrofei a ceea ce va însemna Securitatea), m-am împrietenit cu Eugen, am început să lucrăm mult, între timp a venit Elena la partid și a fost aleasă președinte, până când într-o zi, de data asta în biroul Elenei Udrea de la partid, Tomac m-a luat deoparte, eram doar noi doi și mi-a spus: ” Să nu ai încredere în Cristi Diaconescu pentru că este ofițer acoperit” La ora aceea Cristi Diaconescu era candidatul PMP pentru alegerile prezidențiale. M-am gândit: ” ori ășia sunt în servicii diferite și se omoară între ei, ori Tomac are sarcină să-l omoare pe Cristi Diaconescu și să-l scoată din cursa pentru președinte.

Aici trebuie să spun ceva: în relația de partid nu am și nu am avut ceva să-i reprișez lui Cristi Diaconescu, un om extrem de corect, dar și direct în exprimare. M-am uitat la Tomac, el mi-a mai confirmat odată, am ieșit din încăpere și totuși m-am gândit câ Tomac nu a înnebunit, și că amândoi au dreptate, și că la un moment dat o să-i spun președintelui Traian Băsescu: Nu i-am spus-o niciodată, este prima dată când află despre aceste întâmplări, odată cu dumneavoastră. Era în iarna lui 2014, anul in care a început nebunia Securității, prima dată cu fratele președintelui, după aceea cu Cocoș, Bica și Udrea.

Tomac s-a activat puternic începând cu arestarea lui Udrea, moment din care a început să o atace în interior, inclusiv la mine; Când am început să vorbesc despre Coldea și Securitate, mă suna după fiecare apariție și-mi spunea să nu mai vorbesc de Coldea, de Securitate, în vara lui 2015 deja a vrut să mă dea afară din Partid.

In vara lui 2014 am vorbit cu mai mulți înalți ofițeri SRI și toți mi-au confirmat, fără excepție, că Tomac este ofițerul lor acoperit. In iarna lui 2015 când Elena Udrea s-a retras, i-am spus toată povestea, i-am spus că nu poate fi pus Tomac președinte, Tomac a crezut că i-a spus Adrian Rădulescu, care știa și el, dar vorbise mai mult, și l-a executat.

Ulterior, a aflat și am urmat eu, ceva mai greu e drept, și doar atunci când am realizat că PMP-ul a devenit partidul Securității, inclusiv pe linia lui Robert Turcescu.

Pentru mine rămâne o enigmă de ce totuși Traian Băsescu l-apăstrat pe Tomac, fiind informat încă din 2015. Cert este că astăzi s-a produs ultima etapă din proces: scoaterea de către Securitate a lui Traian Băsescu din Politică.

In alt fel, mai greu este drept, Traian Băsescu a pățit ce au pățit și ceilalți doi predecesori: a fost învins de Sistem.

Iar PMP-ul, dintr-un proiect de suflet a devenit un alt partid al Securității, alături de USR. Scenariul ( de data adta al Securității) este fuziunea cu USR, celălalt partid al Securității, și ulterior cu PNL.

Astăzi, Securitatea a mai câștigat un punct și un partid : L-a scos pe Traian Băsescu din politica activă, iar PMP-ul a devenit ceea ce-și doreau demult. Partidul lor.

PS Nu am vrut să postez toate acestea înainte de Congres, pentru că aș fi fost acuzat că vreau să influențez nu știu ce.

Am vrut însă ca ei, în primul rând să știe ce au făcut, iar în al doilea rând oamenii să afle că Securitatea mai are de azi, cu acte în regulă, un partid. (Gelu Visan – blog).

Sursa:INCISIV DE PRAHOVA, Multumim partenerilor media