Flagrant de mită la Spitalul Județean; o doctoriță ginecolog a fost reținută de ofițerii DGA

Evenimentul s-a petrecut marți, 23 aprilie și este, se pare, rezultatul unui conflict apărut între doctorița în cauză și familia unei paciente, conflict în urma căruia familia a decis să sesize ofițerii DGA.

Iată ce spun, oficial, aceștia, într-un comunicat de presă:

”Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, sub coordonarea și la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au realizat marți, 23.04.2024, prinderea în flagrant de luare de mită a unui medic ginecolog din cadrul Spitalului Județean Giurgiu.

Persoana în cauză a pretins si primit suma de 900 de lei de la aparținătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine și 200 lei pentru alte persoane de la secția de ginecologie, pentru a efectua o intervenție chirurgicală de cezariană.

După audiere, procurorul de caz a dispus reținerea medicului, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită.

În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea Serviciului Operații  și Serviciului Tehnic al structurii centrale a DGA.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Un punct de vedere oficial au și reprezentanții Spitalului Județean:

Privind evenimentele ce s-au petrecut astăzi, 23 aprilie 2024, în cadrul secţiei de ginecologie a unităţii noastre:

  • Condamnăm în termenii cei mai duri orice acţiune de condiţionare a actului medical într-un serviciu de sănătate publică, asemenea instituţiei pe care o reprezentăm;
  • Semnalarea conducerii asupra unor astfel de practici are drept consecinţă notificarea imediată a autorităţilor competente;
  • Până în acest moment nu a fost înregistrată nici o plângere la adresa medicului în cauză la secretariatul spitalului;
  • Oferim întreaga noastră cooperare organelor abilitate, în vederea soluţionării anchetei”.

Contactat de Agerpres, directorul Spitalului Județean, Dragoș Chivu, a precizat:

”Cei de la DGA au fost azi în spital, cred că s-a înfăptuit un flagrant, deci nu ştim mai multe amănunte, am văzut şi eu pe camere uniformele celor pe spatele cărora scria DGA.

A fost un caz nefericit, noi nu tolerăm astfel de situaţii, dacă persoana se face vinovată va plăti, justiţia îşi va spune cuvântul.

Cred că a fost făcută acţiunea probabil la sesizarea unui aparţinător sau a unui pacient. Este vorba de Secţia obstetrică-ginecologie unde s-a întâmplat acest lucru; se presupune că i-a cerut o sumă de bani sau nu ştiu ce alte foloase.

Spitalul întotdeauna nu a tolerat astfel de lucruri şi chiar dacă cineva mai cunoaşte astfel de situaţii să nu se sfiască să le aducă la cunoştinţa organelor abilitate sau chiar conducerii spitalului.

Nu a fost o sesizare la conducerea spitalului, au făcut direct cu DGA şi asta este un lucru foarte bun, aceştia au organizat un flagrant. (…) După câte am înţeles, au plecat cu doctoriţa respectivă la sediul lor. Până la finalizarea anchetei noi nu putem să luăm nicio măsură sau să facem presupuneri. Dacă aparţinătorii respectivi vor face o plângere şi către conducerea spitalului, atunci vom iniţia şi noi o anchetă locală”.