Formula 1: Lewis Hamilton, penalizat 5 poziții pe grila de start în MP al Braziliei

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) va fi penalizat cinci locuri pe grila de start în Marele Premiu al Braziliei de Formula 1, duminică, din cauza schimbării motorului peste cota autorizată pe sezon, a anunţat vineri echipa sa, transmite AFP.

Această penalitate nu se va aplica în startul cursei de sprint de sâmbătă de pe circuitul Interlagos din Sao Paulo, informează Agerpres.

MP al Braziliei este al treilea şi ultimul din acest sezon (după al Marii Britanii în iulie şi Italia în septembrie) care propune un nou format, cu o cursă sprint de calificare, sâmbăta, ale cărei rezultate determină grila de start de duminică.

Calificările clasice au loc vineri şi stabilesc grila de start a acestei curse de sprint.

Învingătorii curselor de până acum:

Bahrain – Lewis Hamilton (Mercedes)

Emilia Romagna – Max Verstappen (RedBull)

Portimao – Lewis Hamilton (Mercedes)

Montmelo – Lewis Hamilton (Mercedes)

Monte Carlo – Max Verstappen (RedBull)

Baku – Sergio Perez (RedBull)

Le Castellet – Max Verstappen (RedBull)

Spielberg – Max Verstappen (RedBull)

Spielberg – Max Verstappen (RedBull)

Silverstone – Lewis Hamilton (Mercedes)

Hungaroring – Esteban Ocon (Alpine)

Belgia – Max Verstappen (RedBull)

Olanda – Max Verstappen (RedBull)

Italia – Daniel Ricciardo (McLaren)

Rusia – Lewis Hamilton (Mercedes)

Turcia – Valtteri Bottas (Mercedes)

SUA – Max Verstappen (RedBull)

Mexic – Max Verstappen (RedBull).

Până la finalul sezonului 2021 mai sunt de disputat patru Grand Prixuri: Brazilia (14 noiembrie – Interlagos), Qatar (21 noiembrie – Losail), Arabia Saudită (5 decembrie – Jeddah Circuit) și Abu Dhabi (12 decembrie – Yas Marina).

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *