Gabriel Oprea a susținut, la final de proces pentru moartea polițistului Bogdan Gigină că era „în vizorul unei puteri străine, Rusia”

Gabriel Oprea a vorbit în ultimul cuvânt, în calitate de inculpat, despre ce l-a determinat să folosească ilegal coloana oficială în peste 1.700 de situații în perioada în care a fost șef al MAI, inclusiv când se ducea la frizerie sau acasă.

Parchetul a cerut condamnarea lui Oprea la o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare, iar familia polițistului Bogdan Gigină îi cere daune de peste 3 milioane de euro. În schimb, avocații lui Gabriel Oprea au solicitat achitarea pe motiv că „fapta nu există”.

Cu părul proaspăt vopsit într-o nuanță de negru cu reflexe mov, îmbrăcat cu un sacou negru peste o cămașă albă băgată în blugi, fostul vicepremier Gabriel Oprea a venit miercuri, 21 decembrie, la ultimul termen al procesului în care este acuzat de ucidere din culpă.

În sala de judecată, Oprea și-a început povestea cu o voce răgușită, că i se uscase gâtul vreme de câteva ore, timp în care Parchetul a cerut condamnarea, iar familia polițistului Bogdan Gigină a ieșit de mai multe ori din sală deoarece nu mai suportau argumentele cinice din pledoaria avocatului fostului șef al MAI.

Când în sfârșit i-a venit rândul, Oprea a încercat să se justifice, aruncând vina fie pe ruși, fie pe Poliția Rutieră, fie pe procurori:

  • „Domnule președinte, Onorată instanță, pe scurt, eu sunt un om care a cunoscut tragedia și durerea – tatăl meu a fost ofițer și a murit. Aceste instituții se conduc cu efort și camaraderie.
  • Am fost acuzat de procurori că în seara zilei de 20 octombrie 2015 am comis infracțiunea de omor din culpă. Atunci am avut o zi foarte grea, lucram cu tot aparatul de securitate națională.
  • Au fost martori în mașină care au confirmat că nu am discutat despre viteză: veneam de la SRI, nu era motiv de grabă.
  • Se spune ca eram un tip cazon. Am și eu defectele mele. Dar sunt un om corect și punctual. Punctualitatea îndeamnă respect. Nu am avut niciodată nimic în plus față de ceilalți miniștri.
  • Nu ministrul stabilește ce face Poliția Rutieră. Acești oameni au coloana vertebrală, îți spun dacă greșești.
  • S-a speculat moral că nu am coborât din mașină după accident. Nu! Nu am fost lăsat să cobor din mașină.
  • Mai ales că eram într-un context de securitate. De la DGA si DIPI știam că eram în vizorul unei puteri străine: Rusia!
  • M-am ocupat ca văduva să fie încadrată în MAI, să fie despăgubite victimele. E greu să spui că poți să ucizi pe cineva de pe bancheta din spate! Soția mea e foarte credincioasă și ea mi-a spus, atunci, să îmi dau demisia”, a declarat Gabriel Oprea în ultimul cuvânt.

Avocații familiei lui Bogdan Gigină cer despăgubiri de 3 milioane de euro de la Gabriel Oprea, de la afaceristul Petre Mazilu și de la firma care a săpat groapa în care a murit polițistul, dar nu le-a semnalizat corespunzător lucrările.

„Tragedia în urmă căreia a decedat Bogdan Gigină este rezultatul unei activități infracționale în lanț, în raport de cadul legislativ încălcat de cei trei inculpați (n.r. – șeful MAI Gabriel Oprea, patronul Petre Mazilu și firma General MPM Impex SRL). Atitudinea acestora, atât în faza urmăririi penale cât și în faza procesuală a cercetării judecătorești a fost de nerecunoaștere, de ignoranță a legii, de iresponsabilitate. Cadrul legal de la momentul producerii accidentului, atât cel care reglementa utilizarea unei coloane oficiale cât și al modalității de intervenție la lucrările de construcții pe carosabil, ofereau pentru inculpați instrumente previzibile și predictibile de evitare a tragediei. Atitudinea subiectivă a acestora, însă, nu rezidă din lipsa unei educaţii juridice sau economice, ci mai degrabă din lăcomie, grandomanie, iresponsabilitate, inculpatul Oprea Gabriel folosind o întreagă infrastructură în deplasările permanente ale acestuia, deși nu avea dreptul, iar inculpata General MPM IMPEX SRL, prin inculpat Mazilu Petre, a fost interesată doar să înregistreze profit în urmă lucrărilor, nu să asigure securizarea zonei unde avea loc intervenția”, au arătat avocații familiei Gigină.

Parchetul General a cerut condamnarea fostului șef al MAI, Gabriel Oprea, la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de ucidere din culpă în forma agravantă în cazul accidentului din data de 20 octombrie 2015, atunci când polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața în timp ce îl însoțea pe fostul vicepremier în coloana oficială, în timp ce se deplasa acasă.

„2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni”, arată articolul 192 din Codul penal.

Procurorul de ședință de la Parchetul General a cerut, la termenul din 21 decembrie, pedeapsa cu închisoare pentru Gabriel Oprea.

„Deplasarea inculpatului era de la serviciu la domiciliu și nu era necesară viteza. Inculpatul, profitând de funcția sa, a determinat folosirea coloanei, punând echipajele de poliție în situație de risc ridicat. Dacă viteza era mai mică decât cea din raportul de expertiză, accidentul putea fi evitat. Viteza foarte mare de deplasare rezultă și din comunicările radio. Inculpatul spunea „circulați cu viteză mai mare, e urgență, ne grăbim, intrați pe contrasens”. E lesne de înțeles că, deplasându-se spre domiciliul inculpatului, polițiștii știau că nu sunt în situațiile în care se aplică derogările de viteză cu privire la coloana oficială. Față de cele de mai sus, spunem noi că inculpatul și-a arogat în mod discreționar anumite beneficii. Față de pregătirea și funcția acestuia de șef al MAI, acesta a prevăzut riscurile la care îi expunea pe polițiști. Așa cum spun și martorii, un accident era foarte probabil. Au mai fost două incidente, care au dus la accidentarea a doi motocicliști. Față de toate acestea, solicităm condamnarea lui Oprea Gabriel pentru ucidere din culpă, fapta prevăzută de art 192 alin 2 Cod penal”, a spus procurorul de ședință.

În schimb, avocatul lui Gabriel Oprea, Dan Lupașcu (fost judecător și fost președinte al CSM) a livrat cea mai cinică pledoarie pentru achitarea clientului:

  • „Toată lumea știe că rostul judecății e aplicarea legii în baza probelor din dosar. Fără a intra în prea multe detalii, voi puncta aspectele relevante ale apărării pentru stabilirea adevărului în cauză.
  • În rechizitoriu sunt descrise multe fapte cu privire la domnul Oprea, dar cu privire la 2 infracțiuni de abuz o serviciu s-a dispus clasarea.
  • Pentru o hotărâre de condamnare, învinuirea trebuie să fie temeinică. Noi consideram că acuzațiile sunt neîntemeiate. Chiar dacă acțiunile domnului Oprea ar fi dovedite, oricum nu s-ar încadra în elementul material al infracțiunii de ucidere din culpă.
  • Nu domnul Oprea a inventat acestă modalitate de însoțire a ministrului de Interne, toți martorii au spus că așa era la toți miniștrii, încă din anul 2005. La preluarea mandatului, domnul Oprea a vrut să folosească mașina personală, pe care o folosea la MApN. La Ministrul de Interne i s-a spus ca nu poate, pentru că aici sunt alte reguli.
  • Domnul Oprea conducea Comitetul Național pentru Situații de Urgentă și era viceprim-ministru pentru siguranță națională. Aceste atribuții le avea zilnic. Se spune că zilnic se deplasa, așa, urgent… Da, pentru că avea aceste atribuții. Atunci, îl înlocuia pe prim-ministru!
  • Legea spune că subordonații nu execută ordinul dacă este ilegal. Nu domnul Oprea a dispus sau a cerut ca în dispozitiv să fie inclusă o motocicletă. Când era prim-ministru interimar avea dreptul la 3 motocicliști, nu la unul!
  • Se arată în rechizitoriu ca era de o punctualitate cazonă, ca și când acest lucru ar fi un lucru rău. Venea în acea seara de la SRI, de la Băneasa. Era în exercitarea atribuțiilor de serviciu? Sigur că era!
  • Citez din rechizitoriu: „ministrul impunea viteza prin atitudinea autoritară și punctualitate cazonă” – e hilar! E insultător pentru lucrătorii MAI, care sunt oameni maturi. E ca în telepatie! Domnul Oprea se afla în bancheta din spate a celei de-a doua mașini, mașinile nu au fost implicate în accident.
  • Concluzia logică este că nu se poate reține existența culpei cu previziune, deci nu există infracțiune.
  • Dacă era oportun sau nu ca Bogdan Gigină să fie în dispozitiv, vă rog pe dumneavoastră să apreciați. Dar în fișa postului scrie că însoțește dispozitivul în 1 la sută din situații. Deci era rezervă, nu titular.
  • Scrie în fișa postului că activitatea implică risc sporit de accident. Gigină Bogdan a semnat fișa postului și era obligat să se conformeze, ca oricine altcineva de altfel!
  • Victima nu a observat marcajele pentru că era stresată la sfârșit de program. În fișa medicală, la examenul oftalmologic, inițial se menționează „inapt” și apoi medicul taie și scrie „apt”. La examenul psihologic scrie „cu aprobarea comandantului”.
  • La momentul acela, România se afla într-un context internațional exploziv, situația internă era explozivă, Scutul de la Deveselu, migranți. Gabriel Oprea era în vizorul unui serviciu de informații străin. Și-a luat minime diligențe și a fost trimis în judecată.
  • Domnul Oprea a spus șefului de dispozitiv: de ce ați folosit motociclist pe timp de ploaie? Nu o zic eu, o zic martorii: Bogdan Gigină a făcut parte din dispozitiv pentru că se plictisea la serviciu”, a spus avocatul lui Gabriel Oprea.

Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Interne vrea să scape de răspunderea civilă, deoarece despăgubirile solicitate de familia polițistui mort i-ar arde la buget.

Consiliera juridică MAI a arătat că nu poate fi atrasă răspunderea instituției pentru ceea ce a făcut Gabriel Oprea ca reprezentant al Executivului.

„Pretinsa infracțiune nu are legătură cu atribuțiile de serviciu ale lui Gabriel Oprea, așa că instituția noastră nu poate fi reținută ca parte responsabilă civilmente în acest proces”, a arătat reprezentanta MAI.

Sursa: ziare.com

Știre preluata de la 7Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *