Gabriela Firea anunță cine e vinovat pentru înfrângere. Surpriză uriașă: ”Când cei din familia ta te lovesc pe la spate, e grav”
Deja considerată fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea a vorbit despre vinovații pentru înfrângerea sa. Politicianul a fost surprins să descopere că cei care ar fi trebuit să o susțină au reușit să ducă la eșecul său în alegeri. Astfel, Gabriela Firea a pierdut cursa pentru Capitală în fața lui Nicușor Dan.
Gabriela Firea: ”Când cei din familia ta te lovesc pe la spate, e grav”
În ciuda personalității sale puternice, Gabriela Firea s-a simțit singură în fața contracandidatului său. Deși cele trei partide de dreapta s-au unit pentru a susține un singur candidat, acest lucru nu s-a întâmplat din partea stângii. Acesta este motivul pe care îl acuză Gabriela Firea pentru pierderea bătăliei cu Nicușor Dan.
„Sunt aproape 5 procente între mine și principalul meu contracandidat, acum patru ani am câștigat la 12 puncte distanță. De ce s-a pierdut? Cred că a fost un cumul de factori. Dar nu aș vrea să închei fără să vă spun un sentiment. Așa cum știți, dreapta s-a unit, am avut trei partide – PNL, USR și PLUS – care s-au unit. Pe partea stângă nu s-a reușit, am fost dezbinați.
Era bine să reușim, ca să pot să-mi continui proiectele, dar acei oameni de centru și centru-stânga au făcut tot ce au putut să mă lovească, în loc să mă susțină. Când cei din familia ta te lovesc pe la spate, e altceva, e mai grav. Dar atâta vreme cât suntem sănătoși, avem motive să ne trezim. Cred că românii îi vor sancționa pe cei care au refuzat unirea stângii”, a fost motivația Gabrielei Firea.

Gabriela Firea, fostul primar al Bucureștiului, a pierdut la alegerile locale 2020
Fostul primar a recunoscut înfrângerea în fața lui Nicușor Dan
Cu toate că nu s-a bucurat de susținerea partidelor politice cu viziune de stânga, Gabriela Firea se mândrește cu realizările sale. Într-un mesaj prin care recunoaște înfrângerea în fața lui Nicușor Dan, fostul primar al Bucureștiului enumeră proiectele puse la punct în mandatul său. Deși în urmă cu câteva ore încă spera să rămână în funcția de primar, acum Gabriela Firea este de acord că a pierdut.
“Am ținut să am această ultimă intervenție în această poziție. Prețuiesc fiecare vot și îl port în suflet și promit să nu dezamăgesc nicioadată. Îmi doresc ca lucrurile din București să mergă mai departe. Ceea ce nu se poate demola, chiar dacă s-a încercat demolarea mea, sunt faptele, sunt proiectele. Nimeni nu poate demola spitalul Foișor, prima etapa a Pasajului Ciurel sau achiziția de autobuze moderne.
Majoritatea în CGMB va fi a partidelor de dreapta. Cred că, cu toată suferința de moment, este mai bine că s-a întâmplat așa. Pentru că nu aș fi avut susținere în Consiliul General. Tot ce am făcut în acești ani s-a făcut cu ajutorul consilierilor.
Nu am ce să îmi reproșez decât că am vrut să fac prea multe dintr-odată. Las aici la Primăria Capitalei proiecte în valoare de un miliard de euro. Totul este asigurat. Este munca echipei mele și a mea”, a declarat Gabriela Firea.