Gata motivarea deciziei de condamnare a lui Dragnea in dosarul angajărilor de la DGASPCG Teleorman
Motivarea deciziei de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru instigare la abuz, în dosarul angajărilor de la DGASPC Teleorman a fost finalizată. Cel mai probabil urmează recursul.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat motivarea deciziei de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru instigare la abuz, în dosarul angajărilor de la DGASPC Teleorman. Anuntul a fost făcut chiar de Antena 3.
„Înalta Curte, ÎN OPINIE MAJORITARĂ, apreciază că în cauză din coroborarea probelor administrate rezultă faptul că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost cel care, cu intenție, folosindu-se de influență, autoritatea și puterea conferită de funcțiile deținute – președinte atât al organizației județene a P.S.D. Teleorman, cât și al Consiliului Județean Teleorman – a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu”.
„În reușita demersului său infracțional, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu s-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care-l avea față de inculpata Alesu Floarea”, se mai arată în motivare. Urmatorul pas in acest caz este recursul.
Camelia Sachetti

