Gina Pistol și-a arătat burtica de gravidă, în Grecia

Sarcina Ginei Pistol a fost în centrul atenției în perioada aceasta. Filmulețul în care Smiley dezvăluie bucuria din familia sa a înregistrat în doar trei zile 1,5 milioane de vizualizări pe contul său de Youtube. În plus, fanii le urmăresc frenetic toată activitatea de pe Instagram.
Gina Pistol
foto: arhiva personală/Instagram
Cei doi amorezi, viitori părinți, se află în acest moment într-o vacanță în Grecia, și se bucură de soare și de peisajele frumoase. După cum se poate observa, au o mai mare lejeritate în exprimare pentru că nu mai sunt nevoiți să se ascundă, așa cum au procedat până acum.
Sâmbătă dimineața, Gina chiar și-a arătat burtica de gravidă în toată splendoarea ei, la malul mării. Îmbrăcată într-o rochie albastră cu floricele, cu zâmbetul larg și privirea spre răsărit, Gina a oferit un instantaneu care transmite perfect fericirea ei.
Fanii au felicitat-o pe viitoarea mămică de fetiță și au lăsat aproape 100.000 de aprecieri în doar trei ore, scrie click.ro.