Gino Iorgulescu, la pământ după vestea aflată în această dimineață: „Nu pot să cred” (Exclusiv)

După ce a aflat vestea în această dimineață, Gino Iorgulescu este la pământ. Șeful Ligii Profesioniste de Fotbal a făcut primele declarații cu privire la vestea primită, simțindu-se devastat de cele aflate.

Vestea primită l-a pus pe Gino Iorgulescu la pământ

Fostul golgeter al Italiei la Campionatul Mondial din 1982, Paolo Rossi, a încetat din viață, La aflarea acestei vești Gino Iorgulescu a ajuns la pământ. Marele fotbalist a decedat la vârsta de 64 de ani. Iorgulescu a făcut primele declarații în exclusivitate pentru playtech.ro.

În data de 16 aprilie 1983, la Campionatul European din Franța, România întâlnea naționala Italiei, Aproape 100.000 de oameni s-au adunat pe Stadionul 23 August pentru a vedea cine va devenii campioana lumii. Sportivii italieni considerau că cele mai interesante dueluri urmează a fi demonstrate de Gino Iorgulescu, ca fundaș al României și Paolo Rossi, golgeterul echipei. Aceste previziuni s-au adeverit, astfel că Gino Iorgulescu l-a contracarat pe Rossi, în cele din urmă, România a învins cu 1-0, lucru care a calificat naționala la turneul final.

„ A fost un meci pe care nu ai cum să îl uiți vreodată. Zecile de mii de oameni de pe stadion ne-au dat o putere de nedescris. o atmosferă cum nu mai trăisem până atunci. În acea zi m-am simțit mai mândru ca niciodată că sunt român. Țin minte că l-am șicanat tot meciul pe Paolo Rossi, un jucător exceptional. Și eu pe el, și el pe mine.  Îi cunoșteam slăbiciunile și îl mai ironizam în engleză. Se mai enerva, ne mai înghionteam, ne mai împingeam, ne-am mai zis și cuvinte deocheate. M-am ținut de el precum scaiul, de cel mai mare fotbalist al Italiei de atunci. la sfârșitul meciului ne-am strans mâna”, a declarat Gino Iorgulescu pentru playtech.ro.

Gino Iorgulescu a vorbit într-un mod impresionant despre Paolo Rossi
Gino Iorgulescu a vorbit într-un mod impresionant despre Paolo Rossi

Cândva adeversar, acum prieten bun

Gino Iorgulescu a vorbit într-un mod impresionant despre Paolo Rossi, cel care cândva îi era adversar, ajunsese să îi fie un bun-prieten. Potrivit spuselor șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, între cei doi se legase o prietenie puternică, moartea marelui fotbalist afectându-l foarte tare. Declarația dată de acesta a fost una grăitoare de la sine pentru suferința prin care trece internaționalul român.

„ Am aflat și nu pot să cred că e adevărat că un bun prieten a plecat dintre noi atât de repede, provocând tristețea unei lumi întregi. Am fost adversarul din teren al lui Paolo Rossi și prietenul lui din România, de atunci și de peste vremuri. Meciurile Italia-România de acum aproape 40 de ani ne-au apropiat, iar acest început de iarnă m-a îndurerat cumplit la aflarea veștii că Paolo nu mai este. Fotbalul jucat de el a fost realmente de aur, ca Balonul și titlul mondial cucerite de el în acel 1982, când am fost pentru prima oară adversari, la Firenze. Adio, prieten drag! Adio, fotbalistule de geniu! Odată cu plecarea ta, fotbalul a pierdut un zâmbet și o poveste! Eu am pierdut un prieten rar și o lume de amintiri!”,  a spus Iorgulescu, în cadrul aceluiași interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *