Grav accident de circulație, pe o stradă din Tecuci & A fost solicitat elicopterul SMURD
Patru persoane au fost rănite în urma unei ciocniri violente care a avut loc între două maşini pe o stradă din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi. O victimă este în stare gravă şi a fost transportată la spital cu elicopterul SMURD.
Accidentul rutier grav a avut loc vineri, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că un bărbat în vârstă de 47 ani, din comuna Cosmeşti, în timp ce conducea un autoturism, la ieşirea dintr-un complex comercial, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 ani, care circula regulamentar.
În urma ciocnirii dintre cele două autovehicule, a rezultat vătămarea corporală uşoară a celor doi conducători auto, precum şi a doi pasageribărbaţi, de 20 şi 24 ani, aflaţi în cel de-al doilea autoturism, care au fost transportaţi la spitalul din Tecuci.
Bărbatul de 47 ani nu a putut fi testat alcooscopic întrucât se afla în stare de şoc traumatic şi a fost transportat cu elicopterul SMURD, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi, unde i se vor recolta şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La testarea celui de-al doilea conducător auto cu aparatul Drager, rezultatul a fost negativ.
În cauza de faţă, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.