Încălzirea în pardoseală cu gaz sau curent. Comparație și costul instalațiilor

Încălzirea în pardoseală este o soluție ingenioasă, eficientă și inovatoare pentru a obține un mediu propice din punct de vedere termic, dar presupune costuri mari și o instalare cu un grad de dificultate mai ridicat. Dacă ai întrebări cu privire la acest sistem, te invităm să ne citești în continuare. Astfel, vei ști exact ce presupune și dacă e potrivit pentru locuința sau biroul tău.

Încălzirea în pardoseală cu gaz sau curent

Încălzirea prin pardoseală reprezintă o metodă elegantă de încălzire a locuinței, având numeroase beneficii, dar și costuri mai ridicate. Spre deosebire de clasicele calorifere sau radiatoare, încălzirea prin pardoseală poate folosi atât agenți termici, cât și electrici. În ambele cazuri,  căldura se transmite prin tuburi sau cabluri, care sunt așezate peste șapa de beton a pardoselii, sub finisaj – parchet, gresie, piatră naturală. Acest sistem este ideal pentru cei care nu vor să ocupe din spațiul util (prin montarea unor calorifere sau alte surse).

În țara noastră, încălzirea prin pardoseală este una dintre cele mai noi modalități de încălzire a încăperilor și se diferențiază de alte sisteme prin faptul că încălzirea este relativ uniformă – căldura se propagă de jos în sus – confortul termic fiind unul ridicat. În schimb, instalarea acestui sistem implică și câteva aspecte particulare, care îi pot pune în dificultate pe unii instalatori.

Din punct de vedere energetic, sistemul radiant de încalzire pe bază de agent termic prin pardoseală reprezintă modul cel mai eficient de a distribui căldura în interiorul clădirilor. Un alt avantaj îl constituie faptul că întreaga instalație este „invizibilă“, ceea ce îți conferă libertatea de a alege orice stil arhitectural. În ceea ce privește încălzirea în pardoseală pe curent electric, trebuie să știți că aceasta este considerată un pic mai rapidă decât cea cu apă. Totodată, datorită faptului că se execută mai repede, această metodă este și ceva mai ieftină.

Printre alte beneficii ale sistemului de încălzire prin pardoseală enumerăm: mărirea spațiilor prin dispariția caloriferelor, economia în ceea ce privește combustibilul, protecția împotriva alergenilor și acarienilor prin reducerea riscului de apariție a mucegaiului, posibilitatea de a fi instalat sub parchet, gresie, piatră, designul mai plăcut. De asemene, trebuie să știți că aveți posibilitatea de a încălzi parterul unei case, spre exemplu, sau doar baia și bucătăria, pentru a nu mai simți gresia rece sub picioare.

Citește și: Cele mai bune centrale termice pe gaz – 5 reguli pentru alegerea unui centrale durabile

Comparație și costul instalațiilor

Printre alte beneficii ale sistemului de încălzire prin pardoseală enumerăm: mărirea spațiilor prin dispariția caloriferelor, economia în ceea ce privește combustibilul, protecția împotriva alergenilor și acarienilor prin reducerea riscului de apariție a mucegaiului, posibilitatea de a fi instalat sub parchet, gresie, piatră, designul mai plăcut. De asemene, trebuie să știți că aveți posibilitatea de a încălzi parterul unei case, spre exemplu, sau doar baia și bucătăria, pentru a nu mai simți gresia rece sub picioare.

De altfel, adoptarea unui sistem de încălzire cu performanțe crescute ajută și la menținerea mediului înconjurător mai curat și mai sănătos.

De ce încălzirea în pardoseală este o variantă care merită luată în considerare
De ce încălzirea în pardoseală este o variantă care merită luată în considerare

Așadar, dacă ați luat decizia instalării încălzirii în pardoseală trebuie să țineți cont de costurile inițiale, care sunt mai mari dar amortizabile, precum și de cele pentru întreținere.

Unul dintre principalele motive pentru care prețul perceput este mai ridicat comparativ cu sistemul clasic este faptul că instalarea sistemului de încălzire în pardoseală este, fără doar și poate, mai greoaie, iar dacă este executată greșit, reparațiile ulterioare ar duce la costuri suplimentare destul de mari.

S-a dovedit că, pe termen lung, încălzirea prin pardoseală este cu 25%-30% mai eficientă decât încălzirea clasică, realizată cu ajutorul caloriferelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *