Infractor cu pensie specială: un poliţist şpăgar din PCTF Borş a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare şi o amendă

Agentul Dănuţ Babău  a fost trimis în judecată în primăvara anului 2018 după ce, pe 11 februarie, în acelaşi an, a fost reclamat de un şofer din Iaşi, care l-a înregistrat în timp ce-i inventează nereguli la actele maşinii şi îi cere mită 200 euro, acceptând în final 500 lei ca să-l lase să intre în ţară.

„Două bomboane, două sute!”

În rechizitoriul înaintat instanţei procurorii au dat chiar şi fragmente din înregistrarea ieşeanului în care Babău insista că şoferul trebuie să dea “două bomboane, două sute!”, încercând să justifice că, de fapt, banii sunt ceruţi de colegii săi maghiari. “Tu nu mie mi-ai dat, că lor le dai! Înţelegi? Dacă îl lăsam pe el să vină la tine, vai!…”, i-a spus poliţistul ieşeanului. 
Iniţial, pe 31 martie 2021, Babău a fost condamnat la patru ani de detenţie, în hotărârea pronunţată judecătorul reproşându-i că a cerşit de-a dreptul şpaga, faptă pe care a descris-o drept “jenantă, umilitoare, intimidantă, lipsită de orice urmă de empatie şi contrară oricăror norme de etică profesională”, comisă “cu ignorarea totală a valorilor sociale ocrotite de legea penală şi fără nicio reţinere morală, etică sau profesională”. 

Şpăgar „primar”

Verdictul final în caz s-a dat, însă, abia recent, la Curtea de Apel Oradea, unde completul de judecători a fost cu mult mai blând, reţinând că e la prima condamnare, are o soţie bolnavă şi, până să fie dovedit cu mită,  “a avut o conduită corectă în societate”, dar şi că „elementele care ţin de fapta săvârşită scot în evidenţă o periculozitate relativ scăzută a inculpatului”, de parcă fenomenul generalizat al corupţiei de la graniţele ţării nu ar fi  nu ar fi o problemă gravă. 
Ca atare, Babău a scăpat cu trei ani de închisoare cu suspendare, o amendă penală de 10.000 lei şi 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, suficiente, în opinia instanţei, pentru “îndeplinirea scopului procesului penal şi reintegrarea socială a inculpatului”. 
Potrivit legii, odată cu condamnarea penală, poliţistul ar fi trebuit concediat. Între timp, însă, acesta a solicitat să fie trecut în rezervă prin pensionare beneficiind, astfel, de pensie de serviciu. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *