INS a confirmat creșterea de 5% a economiei românești în primul trimestru

Institutul Național de Statistică (INS) a confirmat, joi, creșterea de 5%, serie brută, a economiei românești în primul trimestru al acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut. Guvernul mizează în acest an pe o creștere economică de 5,5%. În luna mai, INS a publicat primele estimări legate de evoluția economiei în primul trimestru al anului, potrivit cărora Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 5%, serie brută, față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie News.ro.
Față de același trimestru din anul 2018, Produsul intern brut (PIB) a înregistrat o creștere cu 5,1% pe seria ajustată sezonier. Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2019 a fost de 202,848 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 5% față de trimestrul I 2018. Pe seria ajustată sezonier, în trimestrul I 2019, comparativ cu trimestrul anterior, economia a crescut cu 1,3%. În 2018, economia românească a crescut cu 4,1%, serie brută, față de 2017, au aratat primele estimări publicate de INS în februarie.

Sursa:www.profit.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *