Judecătorii au grijă de Victoraş Micula. A doua cerere de arestare a fiului de milionar, respinsă

Soluţia a fost pronunţată în sala de judecată pe scurt, fără ca judecătorul de drepturi şi libertăţi să dezvolte şi argumentele care au stat la baza verdictului.
Cert este că hotărârea judecătorească nu este definitivă, putând fi contestată de procurori la Tribunalul Bihor. 
Noua cerere de arestare a fost formulată de procurorul Gabriela Antohi de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pe 13 aprilie, într-un dosar trimis în faţa instanţei în care fiul magnatului Viorel Micula a fost inculpat pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În acelaşi dosar mai sunt trimişi în judecată şi doi dintre prietenii lui Victor Micula – Sergiu Gabriel Hava şi Vasile Iulian Manea -, primul fiind cel pe numele căruia au fost cumpărate armele de vânătoare pe care le folosea milionarul, iar Manea, un tovarăş de-al lui Micula, fiind acuzat de mărturie mincinoasă.
Cauza se află în Camera preliminară a Judecătoriei Oradea. 
Prima cerere de arestare a lui Victor Micula a fost făcută în luna ianuarie, de procurorul Cristian Ardelean de la Parchetul Bihor, într-un alt dosar în care milionarul e acuzat că a accesat baza de date a MAI şi a participat ilegal, echipat ca poliţist, la o percheziţie. Solicitarea respectivă a fost respinsă atât de Tribunalul Bihor, cât şi de Curtea de Apel Oradea.

Vă recomandăm şi: 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *