Judecatorul CCR care incaseaza 812.982 lei din salariu cumulat cu doua pensii si doua indemnizatii

Judecatorul CCR Marian Enache (65 de ani) bate orice record in materie de venituri: el incaseaza salariul de judecator, dar si alte patru pensii sau indemnizatii: pensie de stat, pensie de avocat, indemnizatie de fost parlamentar si indemnizatie de revolutionar. Veniturile din 2018 ale lui Enache: 812.982 lei, adica 15.055 euro/luna.

Enache este judecator la CCR din 2016, dupa ce a fost votat in aceasta functie de parlamentarii PSD-UNPR-ALDE.

In septembrie 2017, Marian Enache (foto dreapta) s-a fotografiat impreuna cu fostul baron PSD de Prahova, Mircea Cosma, care era atunci condamnat in prima faza a procesului la 8 ani de inchisoare pentru fapte de coruptie. Cazul lui Mircea Cosma este in continuare pe rolul Inaltei Curti, procesul fiind afectat atat de decizia CCR privind completurile de 5 judecatori – care a anulat sentinta de condamnare, cat si de cea privind completurile nespecializate pe cauze de coruptie.

Veniturile judecatorului CCR:

Salariu – 297.000 lei (Curtea Constitutionala);
Pensie avocat – 23.412 lei (Casa de Asigurari a Avocatilor Bucuresti);
Pensie – 321.476 lei (Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti);
Indemnizatie speciala/pensie fost parlamentar – 91.476 lei;
Indemnizatie revolutionar – 11.904 lei.

Veniturile in 2018 ale lui Marian Enache au fost completate cu 67.714 lei, reprezentand diferente incasate pensie de stat. In total, judecatorul CCR a incasat in 2018 suma de 812,982 lei, un venit lunar de 67.748 lei/ 15.055 euro.

pensie Marian enache

Sursa: Declaratia de avere

„Emanat” al Revolutiei din 1989

Marian Enache este de profesie avocat si a fost unul dintre emanatii Revolutiei din 1989. El primeste indemnizatie de revolutionar, chiar daca la Vaslui nu s-au tras focuri de arma. El a fost printre primii vasluieni care a intrat in biroul prim-secretarul PCR local. Totul a avut loc insa dupa fuga cuplului Ceausescu.

De altfel, despre asa zisa revolutie de la Vaslui s-a facut si un film satiric, „A fost sau n-a fost?”, regizat de Corneliu Porumboiu.

Enache a devenit membru al Parlamentului in primul Legislativ dupa Revolutia din 1989, ales pe listele FSN, unde ocupa functia de vicepresedinte.

Ulterior a ajuns consilier prezidential pentru probleme juridice al fostului presedinte Ion Iliescu, iar in 1993 a fost numit ambasador al Romaniei in Republica Moldova. De-a lungul carierei politice, el a avut la activ trei mandate de parlamentar si a fost membru in patru partide politice: FSN, PDSR ApR, PC si UNPR.

Pentru comparatie, Ziare.com a analizat si veniturile celorlalti judecatori de la CCR.
Citeste si: Robele care au ingenuncheat Romania si deschid usile puscariilor. Cine sunt, de fapt?

Dorneanu: Venituri de 749.305 lei

Situatia este similara si in cazul presedintelui CCR, Valer Dorneau (75 de ani) . In 2018, acesta a cumulat salariul de la CCR cu pensia de stat si cu indemnizatia speciala de fost parlamentar (denumita de presedintele CCR – „indemnizatie limita de varsta”).

Valer Dorneanu a fost procuror in Capitala (1967- 1974), consilier al lui Ion Iliescu, ministru pentru Relatia cu parlamentul (1992-1995), de doua ori deputat PSD, adjunct al Avocatului Poporului, iar din 2013 a fost numit la CCR.

Veniturile judecatorului CCR:

Indemnizatia presedinte – 289.159 lei;
Indemnizatia profesor – 50.852 lei (Universitatea „Nicolae Titulescu” Bucuresti);
Pensie – 322.220 lei;
Indemnizatie speciala fost parlamentar – 74.424 lei.

Veniturile in 2018 ale lui Valer Dorneanu au fost completate cu suma de 12.650 lei, reprezentand diferente salariale.

In total, Dorneanu a incasat, in 2018, venituri de 749.305 lei, adica lunar 62.442 lei/13.870 euro.

Dorneanu

Sursa: Declaratia de avere

Varga: Venituri de 423.905 lei

Inainte de a fi numit la CCR, judecatorul Attila Varga (56 ani) a fost deputat UDMR timp de 6 legislaturi (1990- 2012).

Din 2016, el exercita un mandat de 9 ani ca judecator al CCR.

Veniturile judecatorului CCR:
Salariu – 282.732 lei;
Indemnizatie profesor – 41.173 lei (Universitatea „Sapientia” Cluj);
Pensie serviciu – „aproximativ” 100.000 lei (Casa Teritoriala de Pensii Satu- Mare).

In total, Varga a incasat, in 2018, venituri de 423.905 lei, adica lunar 35.325 lei/7.850 euro.

Fostul parlamentar UDMR declara si „produse agroalimentare (ulei, faiana, zahar, cartofi) din prelucrarea produselor agricole din recolta terenurilor detinute”.

Morar: Venituri de 653.980 lei

Fostul sef al DNA, Daniel Morar (53 de ani), declara ca in 2018 a avut venituri in valoare totala de 653.980 lei, adica lunar 54.498 lei/ 12.110 euro.

Daniel Morar este procuror de cariera, a fost procuror sef al DNA, iar mandatul de la CCR l-a inceput in 2013.

Veniturile judecatorului CCR:
Salariu judecator – 277.285 lei;
Diferente salariale – 12.235 lei;
Chirii apartament Cluj – 13.575 lei;
Pensii (inclusiv restante) – 350.885 lei.

Pivniceru: Venituri de 702.542 lei

Mona Pivniceru (61 de ani) este judecator de cariera. In 2012, inainte de a ajunge la CCR a ocupat functia de ministru al Justitiei, sustinuta de PNL. In 2018, veniturile acesteia au fost in valoare totala de 702.542 lei, adica lunar 58.545 lei/ 13.010 euro.

Veniturile judecatorului CCR:
Salariu judecator – 283.956 lei;
Diferente salariale – 12.696 lei;
Drepturi proprietate intelectuala – 21.240 lei (Editura Hamangiu);
Pensie – 384.650 lei (Casa Judeteana de Pensii Iasi).

Stanciu: Venituri de 787.818 lei

Magistrat de cariera, Livia Stanciu declara ca in 2018 a avut venituri din salarii, pensie, diferite restante salariale de la Inalta Curte, INM si CSM. In total: 787.818 lei, adica luna 65/651 lei/14.500 euro.

Veniturile judecatorului CCR:
Salariu – 283.956 lei;
Pensii, diferente salariale restante – 454.716 lei;
Diferente salariale restante Inalta Curte – 19.223 lei;
Diferente salariale restante – 2.909 lei (Consiliul Superior al Magistraturii);
Activitate didactica – 27.014 lei (Institutul National al Magistarturii).

Stan: 7.500 euro/luna la IJ

Fostul procuror Gherghe Stan a declarat ca in 2018 a castigat venituri in valoare de 407.907 lei. Veniturile din 2018 sunt din activitatea de adjunct al sefului Inspectiei Judiciare. Practic, vorbim de un venit lunar de 33.992 lei/7.500 euro.

Din ianuarie 2019, el a fost numit la sefia Sectiei Speciale, iar la CCR a ajuns din iunie 2019, dupa ce a demisionat din functia de procuror. Numirea acestuia la CCR s-a realizat ca urmare a sustinerii coalitiei PSD si ALDE. Declaratia de avere a fost depusa pe 27 iunie.

Veniturile pe anul 2018:
Salariu Inspectia Judiciara – 239.102 lei;
Indemnizatia detasare – 113.318 lei (Inspectia Judiciara);
Alocatie locuinta – 34.748 lei (Inspectia Judiciara);
Membru comisie concursuri – 16.365 lei (Inspectia Judiciara);
Calatorii anuale – 873 lei (Inspectia Judiciara);
Drepturi hotarari judecatoresti – 3.501 lei (Ministerul Public).

Gheorghe Stan

Sursa: Declaratia de avere

Deliorga: Urmeaza cumulul pensie-salariu CCR

Fostul judecator de la Curtea de Apel Constanta, Cristian Deliorga, a fost numit in aceasta vara la CCR, dupa ce a fost sustinut de coalitia PSD si ALDE. Spre deosebire de Gheorghe Stan, care a demisionat din magistratura, Deliorga a ales pensionarea. Potrivit unor surse din magistratura, Deliorga ar urma sa incaseze o pensie de aproximativ 21.000 lei/luna.

Declaratia de avere a lui Deliorga, completata pe 20 iunie 2019, dezvaluie ca acesta a incasat in 2018: 180.569 lei – venituri salariale si 1.842 – restante salariale.

Tanasescu, profesor si consilier prezidential

Judecatorul CCR Simina Tanasescu a avut in 2018 venituri totale de 244.583 lei.

Ea a fost consilier prezidential, pana in iunie 2018, este profesor universitar la Universitatea Bucuresti si formator la Institutul National al Magistraturii si a fost implicata in mai multe proiecte. O parte din venituri vin si dobanzi bancare, Tanasescu detine mai multe conturi in care are aproximativ 250.000 lei, 40.000 de euro si 7.500 dolari.

Veniturile pe anul 2018:
Salariu consilier prezidential – 81.273 lei;
Salariu profesor universitar – 147.914 lei;
Salariu formator INM – 12.594 lei;
Venituri proprietate intelectuala, formator – 378 lei (Institutul European din Romania);
Venituri proprietate intelectuala, expert – 3.840 lei (Asociatia „Institutul pentru politici publice”);
Venituri proprietate intelectuala, profesor universitar – 5.760 lei;
Alte venituri, formator – 2.514 lei (Institutul European din Romania);
Venituri din dobanzi, depozite bancare – 2.904 lei.

Sursa:www.stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *