Jurnalul de război al unui român stabilit aproape de Fâşia Gaza. „Avem 45 secunde la dispoziţie să fugim în adăpost“

Lui Etgard Bitel, un cunoscut scriitor, traducător şi ziarist român în vârstă de 72 de ani, originar din Piatra Neamţ, care trăieşte din 1990 în Israel, îi este dat să trăiască de mai bine de o săptămână coşmarul generat de noile tensiuni armate, dintre statul evreu şi palestinienii din Fâşia Gaza. 

Bitel întreabă retoric: „Sigur că vă întrebaţi cum este viaţa în aceste condiţii? Nu este uşor!“

Cine este Etgard Bitel

Etgard Bitel a fost ofiţer al Armatei Române, absolvind Academia Tehnică Militară „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu. 

Este membru al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limba Română, promotor al unor activităţile organizate împreună cu Institutul Cultural Român din Tel Aviv şi redactor şef al publicaţiei „Curierul de Pretutindeni“, care-l are ca preşedinte de onoare pe academicianul Răzvan Teodorescu.

Nu este pentru prima dată când ia contact cu ceea ce înseamnă războiul cu Hamas, o organizaţie paramilitară islamistă, considerată teroristă, care revendică teritorii aflate în cadrul Israel – Cisiordania şi Gaza. 

El are experienţa altor conflicte între cele două părţi, dar cele de acum au o amploare fără precedent.

„De treizeci de ani trăiesc în Israel, la Ashdod, la patruzeci de kilometri de Fâşia Gaza, stăpânită de gruparea teroristă Hamas. Nu o dată am suferit din cauza tirurilor de rachete trimise din Gaza spre sudul şi centrul Israelului, către zone locuite de civili. Israelul nu a atacat niciodată. Primii care au deschis focul au fost întotdeauna teroriştii din Gaza“, a transmis ziaristul.

„Nu am părăsit oraşul, dar să vă spun că este uşor aş minţi“

El arată că sunt clădiri care au adăposturi la parter, sunt imobile în care apartamentele au o cameră-adăpost, dar sunt şi clădiri mai vechi, care nu au niciun fel de apărare, iar locuitorii sunt obligaţi să stea pe scări pentru a beneficia de o minimă apărare, în timpul bombardamentelor.

„Blocul în care locuiesc are adăpost la parter. Vreau să vă imaginaţi ce înseamnă să fugi de zece ori pe noapte, pe scări, două etaje în 45 de secunde (acesta este timpul pe care îl ai de la depistarea rachetei şi până la explozia ei în zona Ashdod), să stai zece minute în adăpost, să vrei să te întorci în casă şi la jumătatea drumului să auzi din nou alarma şi să trebuiască să te întorci înapoi în adăpost“, dă lămuriri Bitel. 

Sursa EFA EPE

Consemnările sale despre război sunt de sâmbătă dimineaţa, 15 mai 2021, mai spunând că în noaptea precedentă, în jurul orei 2.00, a avut loc un atac asupra oraşului Ashdod, nefiind victime, ci doar pagube materiale. Sunt, însă, unele unde au fost şi victime, inclusiv copii: „Noi, la Ashdod, putem spune că încă mai avem o şansă. Dar cel mai lovit în acest război a fost oraşul Ashkelon, care se găseşte la 25 de km de Gaza, iar timpul de ajungere într-un adăpost este de 15 secunde. Acest război a pornit, ca întotdeauna, de la un motiv căutat forţat de Hamas. Probabil că într-o zi sau două se va ajunge la o înţelegere şi situaţia se va calma. Întrebarea este: pentru cât timp?“

Românii s-au oferit să-l găzduiască

În numărul din 13 mai 2021 al publicaţiei „Curierul de Pretutindeni“, Etgard Bitel semnează un articol intitulat „Lod – oraşul în flăcări“, în care descrie situaţia actuală din Israel: „Şi la Haifa au fost incidente violente, dar oraşul cel mai afectat din acest punct de vedere este Lod, recunoscut pentru populaţia sa mixtă şi traiul în comun. Există la Lod clădiri în care locuiau până acum evrei şi arabi împreună la cel mai înalt nivel de vecinătate. Un locatar evreu al unei asemenea clădiri povestea că, doar cu două zile în urmă. unul din vecinii săi, arab, se jucase cu copii lui, iar acum îi striga să plece din bloc. Oraşul Lod este, practic, în flăcări“

Etgard Bitel s-a declarat impresionat de solidaritatea românilor săi de acolo şi de acasă: „Foarte mulţi dintre aceşti prieteni, aflându-se în zona de nord a ţării, m-au sunat şi s-au oferit să mă găzduiască până trece grozăvia. Şi dacă nu erau suficiente aceste dovezi de prietenie pietreană, au mai venit telefoane şi din Piatra Neamţ, de la alţi prieteni care mă rugau să vin să stau la ei. Pentru că am întreaga familie aici în Ashdod, nu am părăsit oraşul, dar să vă spun că este uşor aş minţi. Oricum, vom trece şi peste asta şi sper să ne vedem în curând la Piatra Neamţ“

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *