Klaus Iohannis a convocat CSAT pentru miercurea viitoare. Ce subiecte vor fi pe agendă
„Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la:
– Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024;
– Forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2021;
– Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
De asemenea, pe ordinea de zi ar urma să fie analizate şi alte teme referitoare la securitatea naţională.