Klaus Iohannis, atac INDENDIAR la adresa Guvernului, de la ambasada SUA
Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa Guvernului, chiar la recepția oferită cu ocazia recepției oferite de ambasada SUA, de Ziua Independenței. Iohannis a explicat că România are nevoie de guvernare transparentă și un sistem judiciar predictibil pentru a atrage investiții americane. ”Avem nevoie de stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiție puternic și independent, o guvernare transparentă și responsabilă, care chiar respectă statul de drept”, a spus Iohannis.
”Ne alăturăm aniversării prietenilor și partenerilor noștri americani în anul Centenarului României Moderne. Istoria României – cea de dinainte de 1989, dar și prin evenimente mai recente – ne reamintește însă constant că democrația nu trebuie luată drept „un dat” garantat.
Poate că aceasta este cea mai mare lecție pe care trebuie să ne-o însușim la acest bilanț de 100 de ani de devenire modernă: democrația trebuie consolidată și apărată în fiecare zi, cu toată determinarea – în România, în Europa şi în toate colțurile lumii.
Timpurile dificile cu care ne confruntăm acum au, însă, și capacitatea de a ne atrage atenția asupra necesității de a păstra unitatea și solidaritatea între ambele maluri ale Atlanticului. Relaţia transatlantică nu este importantă doar pentru securitatea şi prosperitatea comune ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite, dar şi pentru setul esențial de valori democratice ale comunității occidentale din care facem parte.
Pentru că, dacă valorile care stau la baza societăților noastre occidentale se erodează, atunci însăși substanța relației transatlantice este amenințată.
După cum prea bine știți, sunt un susținător ferm al ideii că pentru România întărirea parteneriatului transatlantic rămâne de importanță vitală, țara noastră fiind un stat dedicat în egală măsură atât proiectului european, cât şi Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.