Klaus Iohannis, de Ziua Armatei Române: Trăim vremuri în care militarii sunt angajați într-un altfel de război, cu un inamic nevăzut, coronavirusul

Președintele României, Klaus Iohannis, transmis un mesaj în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Armatei României. Șeful statului afirmă că trăim vremuri în care militarii sunt angajați într-un altfel de război, cu un inamic nevăzut, respective coronavirusul.

„Țara noastră are astăzi o armată modernă şi bine pregătită, care asigură îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice și implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene.(…)Trăim însă vremuri care ne obligă să privim Armata și dintr-o altă perspectivă, anume aceea în care militarii săi sunt angajați într-un altfel de război, cu un inamic nevăzut și foarte dificil de combătut, noul coronavirus. Implicarea Armatei României în acest efort național, încă de la debutul pandemiei de COVID-19, a fost exemplară. Personalul de specialitate și cele mai adecvate mijloace de care Armata dispune au contribuit semnificativ la protejarea și salvarea vieților cetățenilor și la limitarea, pe cât posibil, a răspândirii acestei boli. Salut eforturile medicilor militari și devotamentul lor total încă de la primele semne ale apariției virusului în țara noastră. Totodată, apreciez implicarea personalului militar și civil din Armata României care a avut misiuni specifice în perioada instituirii stării de urgență și, ulterior, a declarării stării de alertă, o dovadă în plus a sprijinului consistent dat autorităților naționale în confruntarea cu actuala criză sanitară. Armata României este pregătită nu numai să apere populația și teritoriul împotriva oricărei agresiuni externe, dar și să sprijine autoritățile centrale și locale în situații de criză”, a declarat șeful statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *