LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski, apel la întreaga lume să iasă să protesteze. Rusia, acuzată că a folosit „bombe cu fosfor”

UPDATE 16.54 Consiliul municipal din Mariupol susţine că mii de cetăţeni din districtul Levoberezhny din Mariupol sunt duşi cu forţa în Rusia.
UPDATE 16.40 Armata rusă a bombardat oraşul Harkiv în timp ce oamenii aşteptau la coadă pentru ajutor umanitar. În urma atacului, cel puţin 6 persoane au murit şi alte 15 au fost rănite, a declarat guvernatorul regional pe Telegram, relatează AFP.
UPDATE 16.37 Statele Unite ale Americii vor anunţa, joi, noi sancţiuni care vizează aproximativ 300 de membri ai Dumei de Stat a Federaţiei Ruse şi peste 40 de companii ruseşti din domeniul apărării, a declarat un înalt oficial al administraţiei Biden, relatează CNN.
UPDATE 16.30 Mateusz Morawiecki, premierul polonez, a afirmat că Rusia a devenit un „stat totalitar”. Acesta a solicitat înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei, după invazia din Ucraina. Mateusz Morawiecki a lansat un avertisment conform căruia, dacă Putin „ va zdrobi Ucraina”, acesta „va avansa spre Helsinki, Varşovia, Bucureşti, poate chiar Berlin”.
UPDATE 16.08 Ucraina are nevoie doar de o fracţiune din capacitatea de acţiune combinată a alianţei, a transmis preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski liderilor NATO reuniţi la summitul de la Bruxelles, joi, citat de CNN.
UPDATE 16.02 Rusia a reafirmat joi că ţările ”neprietenoase”, inclusiv Bulgaria, vor trebui să plătească în ruble gazele naturale, dar a promis în acelaşi timp că va ţine cont de preocupările manifestate de Serbia în această chestiune şi va căuta o soluţie, relatează agenţia EFE.
UPDATE 16.00 Rusia acuză joi Polonia de o „escaladare periculoasă în regiune”, după ce Varşovia a anunţat expulzarea a 45 de diplomaţi ruşi pe care îi acuză de spionaj, relatează AFP.
UPDATE 15.45 Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat la finalul summitului extraordinar al alianţei consacrat conflictului din Ucraina, că liderii NATO au fost de acord să pună la dispoziţie sprijin suplimentar Ucrainei şi că au fost aprobate patru noi grupuri de luptă inclusiv în România.
UPDATE 15:08 „După apariţia a numeroase zvonuri conform cărora Putin ar fi decis îndepărtarea lui Şoigu (ministrul rus al apărării), au decis să-l arate în sfârşit participând la o întâlnire a guvernului. Totuşi, telespectatorii au observat unele ciudăţenii în cursul transmisiunii. Priviţi la ecranul din stânga sus”, a scris agenţia Nexta pe Twitter.
After long rumors that Putin decided to remove Shoigu forever, they decided to show him on TV as participant of the government meeting. However, viewers noticed oddities during the broadcast. Pay attention to the top left corner. pic.twitter.com/xZD1wFCbJU
— NEXTA (@nexta_tv) March 24, 2022
UPDATE 13.53 Zelenski a citat emisiuni de televiziune din Rusia, la care experţi vorbesc în mod deschis despre un atac vizând Gotland, o insulă suedeză strategică, situată în mijlocul Mării Baltice.
UPDATE 13.24 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză joi Rusia de faptul că foloseşte ”bombe cu fosfor” în războiul din Ucraina, la o lună după lansarea invaziei ruse în această fostă republică sovietică, relatează AFP.
”În această dimineaţă (…) au fost bombe ruseşti cu fosfor”, acuză şeful statului ucrainean.
”Adulţi au fost ucişi şi copii au fost ucişi din nou”, denunţă Zelenski într-un mesaj video postat pe Telegram.
Zelenski se adresează în acest mesaj şefilor de stat şi de guverne din NATO, reuniţi într-un summit extraordinar la Bruxelles.
UPDATE 13.00 Guvernul britanic a anunţat joi o nouă serie de sancţiuni vizând 59 de personalităţi şi întreprinderi ruse, dar şi şase belaruse, din cauza invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP.
Londra vizează între altele gigantul rus al diamantelor Alrosa şi grupul privat rus de servicii militare Wagner.
Între cei vizaţi se află, printre alţii, fondatorul Tinkoff Bank, Oleg Tinkov,influentul conducător al Băncii ruse Sberbank, Gherman Gref, dar şi Polina Kovaleva, fiica presupusei amante a ministrului rus de Externe Serghei Lavrov.
UPDATE 12.15 Kievul negociază garanţii de securitate cu Statele Unite, Regatul Unit, Germania, Franţa şi Turcia, anunţă ministrul ucraineran de Externe Dmitro Kuleba într-un intervu acordat cotidianului spaniol El Pais.
”Da, ne aflăm în negocieri cu Statele Unite, Regatul Unit, Germana, Franţa şi Turcia cu privire la o participare a acestora la acest model” şi au ”reacţionat pozitiv faţă de această idee”, declară el.
”Cu toate că discutăm în continuare, sunt mulţumit de prima lor reacţie”, afirmă Kuleba.
”Aceasta este singura problemă, iar restul face parte din negocierile între Rusia şi Ucraina”, declară el.
Preşedintele Verhovna Rada, Parlamentul ucrainean, Ruslan Stefanciuk, a anunţat că legislativul poate amenda constituţia pe baza rezultatului negocerilor ruso-ucrainene cu privire la aderarea Ucrainei la NATO.
Potrivit unui sondaj, 44% dintre ucraineni vor ca Ucraina să adere la NATO, iar alţi 42% vor ca Ucraina să continue să coopereze cu NATO fără să adere.
UPDATE 12.12 ANALIZĂ Ce înseamnă pentru „ţările ostile” faptul că Putin a cerut plata în ruble a gazelor ruseşti
UPDATE 12.00 Armata rusă anunţă că a cucerit joi oraşul ucrainean Izium, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de agenţia rusă publică de presă RIA Novosti, relatează CNN. O consilieră a comandantului-şef al forţelor armate ucrainene Valerii Zalujinii, Liudmila Dolhonovska, declară CNN că bătălia de la Izium ”continuă”.
UPDATE 11.15 Casa Albă a adunat o echipă de oficiali din securitate pentru a schiţa scenarii cu privire la modul în care Statele Unite şi aliaţii săi ar trebui să răspundă în cazul în care preşedintele rus Vladimir Putin – frustrat de lipsa sa de progres în Ucraina sau hotărât să avertizeze naţiunile occidentale împotriva intervenţiei în război — recurge la arme chimice, biologice sau nucleare.
Echipa Tiger, aşa cum este cunoscută grupul, examinează şi răspunsurile în cazul în care Putin loveşte un stat NATO pentru a ataca convoaiele care aduc arme şi ajutor în Ucraina, potrivit mai multor oficiali implicaţi în proces. Întâlnindu-se de trei ori pe săptămână, în sesiuni clasificate, echipa analizează, de asemenea, răspunsuri în cazul în care Rusia încearcă să extindă războiul la naţiunile vecine, inclusiv Moldova şi Georgia, şi cum să pregătească ţările europene pentru un flux de refugiaţi la o scară nemaivăzută de decenii, scrie New York Times.
UPDATE 10.22 Forţele Navale Ucrainene au anunţat, joi dimineaţă, că un imens vas de debarcare al Federaţiei Ruse a fost distrus la Berdiansk (regiunea Zaporijjia), oraş aflat temporar sub ocupaţia ruşilor. Potrivit armatei ucrainene, citată de rbc.ua, vasul respectiv livra echipament militar pentru trupele invadatoare. „În portul Berdiansk, ocupat de Federaţia Rusă, marele vas de debarcare Orsk al Flotei Ruse de la Marea Neagră a fost distrus” – au scris pe Facebook Forţele Navale Ucrainene. Amintim că la începutul săptămânii, marina rusă a trimis în portul ucrainean Berdiansk de la Marea Azov o mare navă de debarcare, descărcând blindate şi alte echipamente de luptă. Este vorba despre nava de debarcare Orsk, care are peste 100 de metri lungime. Zece astfel de nave ruseşti au fost implicate în războiul împotriva Ucrainei. Joi dimineaţă, localnicii din Berdiansk au raportat un incendiu masiv şi explozii puternice în zona portului din oraş.
UPDATE 10.17 Riscul ca Putin să fie destituit de lovitură de stat din serviciul de securitate „creşte în fiecare săptămână pe fondul haosului care a cuprins Kremlinul în urma războiului rătăcit din Ucraina” susţine Vladimir Osecikin – cel care a dezvăluit abuzurile din închisorile Rusiei – şi care a vorbit cu o sursă din cadrul FSB care sugerează că furia faţă de Putin creşte.
UPDATE 08.57 Olena Zelenska, prima-doamnă a Ucrainei, a publicat un mesaj emoţionant la o lună de la invazia Rusiei în Ucraina, făcând un bilanţ devastator al unei alte realităţi în Europa, una în care 121 de copii şi 6 medici au fost ucişi, în care 246 de spitale au fost bombardate, 291 de şcoli distruse de rachete, în care 15.000 de bebeluşi s-au născut în subsoluri. „Timpul zboară altfel în război. Am îmbătrânit cu zece ani. Am învăţat să diferenţiem sunetele artileriei (…) am întâlnit criminali de război care ucid civili în mod deliberat”, a spus ea.
„Acum exact o lună, ne-au trezit sunetele exploziilor care nu s-au oprit de atunci. Ne-am trezit într-o realitate diferită în care războiul a intrat în casele noastre. Timpul zboară altfel în război. Am îmbătrânit cu zece ani. Am învăţat să diferenţiem sunetele artileriei care sosesc în timpul bombardamentelor. Nu ne-am confruntat doar cu un agresor rus, ci am întâlnit criminali de război care ucid civili în mod deliberat”, a scris pe Facebook Olena Zelenska, distribuind un videoclip în sprijinul Ucrainei.
„Ei ucid copii – 121 de copii morţi – 121 de răni în inimile noastre care nu se vor vindeca niciodată. Civilii ucişi de bombardamentele inamicilor zac în gropile comune de la Mariupol, Irpen, în curţile propriilor noastre case. Sute de mii de oameni ai noştri sunt lipsiţi de orice mijloc de comunicare de către inamic – în subsolurile regiunilor Mariupil, Kiev şi Harkov”.
„Peste zece milioane de refugiaţi au fost forţaţi să se mute în alte regiuni sau ţări. Oamenii care aveau case, locuri de muncă şi planuri au pierdut totul – şi acum depind de ajutorul umanitar. Treisprezece spitale distruse şi 246 de spitale bombardate reprezintă de asemenea vieţile cuiva cărora le-a fost luat dreptul de a primi tratamentul necesar. Şase medici au fost ucişi, iar şaisprezece au fost răniţi”, este statistica crudă pe care a publicat-o prima-doamnă a Ucrainei.
UPDATE 08.13 Portul din Berdeansk este în flăcări, joi dimineaţă, dar nu se ştie dacă a fost lovită o navă rusească sau dacă forţele ruseşti au aruncat în aer rezervoarele de combustibil, transmite Nexta. Majoritatea incendiilor din apropierea Centralei Cerobîl au fost stinse, iar Mariupol este aproape distrus după o lună de război.
We are told that #Russian ships have been hit in the port of #Berdyansk. We are waiting for official confirmation or denial. pic.twitter.com/9mRmkm2FNu
— NEXTA (@nexta_tv) March 24, 2022
UPDATE 08.09 O jurnalistă din Rusia a murit în Kiev, în timp ce filma distrugerile produse de bombardamentele armatei ruse, informează The Guardian.
Forţele ruseşti se află la aproximativ 55 de kilometri de centrul oraşului Kiev spre est, o creştere cu 25-35 de kilometri faţă de aceeaşi locaţie de ieri, a precizat oficialul.
La nord-vest de centrul oraşului Kiev, forţele ruseşti „sapă şi stabilesc poziţii defensive”, dar nu s-au apropiat mai mult de centrul oraşului Kiev de-a lungul acestei linii, a adăugat oficialul.
Trupele rămân la o distanţă de 15-20 de kilometri de centrul oraşului Kiev, la nord-vest.
În acelaşi timp, oficialul a declarat că forţele ruseşti devin mai active în partea de est a Ucrainei, în zona Donbas, afirmând că au „aplicat mult mai multă energie” în regiunile Luhansk şi Doneţk, cele două zone pe care Kremlinul le-a declarat republici independente înainte de invazia de luna trecută.
„Începem să îi vedem cum se cam înghesuie în jurul Kievului, dar încearcă într-adevăr să treacă mai mult în ofensivă decât până acum, aplică mai multă energie în acea parte estică”, a declarat oficialul.
UPDATE 06:30 Grupul de hackeri Anonymus anunţă că a piratat Banca Centrală a Rusiei. Peste 35.000 de documente urmează să fie publicate în următoarele 48 de ore.
JUST IN: The #Anonymous collective has hacked the Central Bank of Russia. More than 35.000 files will be released within 48 hours with secret agreements. #OpRussia pic.twitter.com/lop140ytcp
— Anonymous TV ?? (@YourAnonTV) March 23, 2022
UPDATE 06:00 Rusia a bombardat un pod cheie peste râul Desna. Atacul ruşilor taie orice legătură a oraşului Cernihiv cu capitala Kiev. Podul era folosit pentru transporturi umanitare şi pentru evacuarea civililor. În acest moment oraşul are resurse limitate de apă potabilă şi a rămas fără curent, căldură şi gaz.
Primarul Cernihivului spune că cimitirul oraşului nu mai poate face faţă numărului mare de morţi. Cadavrele oamenilor prinşi de bombardamentele ruşilor sunt ţinuţi în morgi şi frigidere.
05:30 Ucraina apelează la un software de recunoaştere facială pentru a identifica cadavrele soldaţilor ruşi ucişi în invazie. În acest fel pot fi identificate familiile pentru a fi informate despre moartea soldaţilor.
Cel puţin 264 de civili au murit în capitala Kiev de la începutul invaziei, afirmă primarul Kievului, Vitali Klitschko.
05:10 Zelenski a spus în postarea video de miercuri seară că Rusia îşi exercită puterea economică pentru a-i împiedica pe aliaţii Ucrainei să acţioneze în război. Acesta a mai precizat că la cele 3 summit-uri care au loc zilele acestea se va vedea cine este prieten şi cine trădează pentru bani.
„La aceste trei summit-uri vom vedea: cine este un prieten, cine este partener şi cine ne-a trădat pentru bani”., a afirmat Zelenski.
04:00 NATO spune că între 7.000 şi 15.000 de soldaţi ruşi au murit în prima lună de la începerea războiului. Un oficial NATO a declarat pentru AP News că între 30.000 şi 40.000 de soldaţi ruşi au murit sau au fost răniţi în timpul confruntărilor.
UPDATE 01:55 Volodimir Zelenski le cere oamenilor să iasă în stradă şi să protesteze joi, la o lună de când Rusia a invadat Ucraina.
“Ieşiţi în pieţe, pe străzi. Faceţi-vă văzuţi şi auziţi. Spuneţi că oamenii contează, libertatea contează, oamenii contează, pacea contează. Ucraina contează”, a spus Zelenski.
UPDATE 01:40 Marea Britanie va livra Ucrainei 6.000 de rachete antitanc. Astfel, numărul de rachete livrate de către Marea Britanie de la începutul invaziei ruse ajunge la 10.000.
„Regatul Unit va lucra cu aliaţii (săi) pentru a spori sprijinul militar şi economic pentru Ucraina, întărindu-şi apărarea pe măsură ce va schimba cursul acestei bătălii”, a declarat Boris Johnson.
Oraşul Cernihiv rămâne fără apă potabilă, iar Rusia e acuzată că ţine localnicii ostatici. În acest moment numărul rezervoarelor de apă este limitat aşa că va fi nevoie să fie impusă o raţie de 10 litri pe persoană.
Franţa a testat cu succes racheta nucleară modernizată ASMPA.
„Racheta, dezvoltată de producătorul francez MBDA, a fost lansată cu Rafale de la baza aeriană 120 din Cazaux”, potrivit unui comunicat de presă al ministerului francez.
UPDATE 23:37 Preşedintele american Joe Biden a ajuns la Bruxelles unde va lua parte la trei summit-uri cheie pe ale ţărilor NATO, G7 şi UE.
Rusia interzice serviciul Google News pe care îl acuză că răspândeşte ştiri false despre războiul din Ucraina.
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda afirmă că oraşul Mariupol a fost bombardat în proporţie de 90% şi acum arată „precum Varşovia în 1944”.
Producătorul auto Renault îşi suspendă din nou activitatea de pe teritoriul Rusiei. Miercuri, preşedintele ucrainean a cerut mai multor companii franceze să înceteze „să finanţeze asasinarea femeilor şi copiilor” prin oprirea activităţilor desfăşurate în Rusia. Renault reluase operaţiunile la Moscova în decursul acestei săptămâni, dar a revenit asupra deciziei şi a lansat un comunicat prin care a anunţat că respectă sancţiunile internaţionale impuse Rusiei.
La începutul lunii martie, oficiali din cadrul Departamentului de Trezorerie al SUA au elaborat un set de sancţiuni pentru a-l pedepsi pe Roman Abramovici, un proeminent oligarh rus, în urma atacului Rusiei asupra Ucrainei, spun surse familiarizate cu planurile, potrivit marketwatch.com.

