Liviu Dragnea, eliberat înainte de Valentine’s Day? Cine i-a promis acest lucru. Dezvăluire uluitoare
Ministrul Finanțelor a lansat recent un anunț în mediul online. Acesta trage un semnal de alarmă cu privire la ieșirea lui Dragnea din închisoare. Mai mult decât atât, a declarat la puterea PSD-ului sunt implicați aceiași oameni care au fost și pe timpul când Liviu Dragnea încă era președinte. Potrivit lui, fostul lider PSD ar urma să fie eliberat înainte de Valentine’s Day.
Liviu Dragnea ar urma să iasă din închisoare înainte de Valentine’s Day
Florin Cîțu a scris recent pe rețelele de socializare că fostul lider PSD este gata să revină. Ministrul Finanțelor anunță că în partid sunt aceiași oameni care erau și pe vremea lui Dragnea, aceștia fiind plasați în locurile ”potrivite” pentru a fura cât mai mult. De asemenea, Cîțu spune că echipa Grindeanu – Iordache, cei care au aprobat ordonanța de urgență 13, cu privire la modificarea Codului penal, urmează să îl scoată pe Liviu Dragnea chiar înainte de Valentine’s Day, adică 14 februarie. Florin Cîțu anunță însă că aceștia se ocupă și de OUG 114.
„Dragnea revine la vârful PSD! Revine și OUG13!
Oamenii lui Dragnea sunt cei care astăzi controlează PSD .
Grindeanu “Ordonanță 13” a prezentat programul PSD făcut de Darius Valcov care acum coordonează echipa care a pregătit programul PSD de guvernare. Orlando “Varadero” Teodorovici este și el în echipă și se ocupă de OUG 114.
Sunt aceiași oameni cu aceleași obiective. Mai au de furat și nu vor să meargă la pușcărie. Înțeleg că i-au promis lui Dragnea că-l aduc acasă de Valentine’s Day.”, a spus Florin Cîțu pe Facebook.
Fotografia postată de Florin Cîțu pe Facebook
„Ciolacu este doar Dragnea 2”
Mai mult decât atât, Florin Cîțu trage un semnal de alarmă cu privire la postura lui Marcel Ciolacu, susținând că este doar un ”Dragnea 2”. Totodată, acesta le-a spus urmăritorilor că pe seară va prezenta și un proiect readus în programul de guvernare, susținut de Marcel Ciolacu.
„Echipa Grindeanu-Iordache, care a aprobat OUG 13, s-a reunit și acum sunt mult mai periculoși. Grindeanu numărul 2 în PSD iar Iordache la Consiliul Legilsativ.
Ciolacu este doar Dragnea 2 și tine locul cald până se întoarce dictatorul!
Vă urma …(mai pe seară, vă arat ce proiect a readus în programul de guvernare vâslașul lui Dragnea, Ciolacu “Ecologistul”)”, a mai scris Florin Cîțu pe pagina de socializare.

