Liviu Dragnea: În penitenciar a fost ca în iad. În România se doreşte o ţară ca afară, dar închisorile să fie ca în Evul Mediu
Rămâi pe adevarul.ro pentru principalele declaraţii:
Liviu Dragnea: Mulţi m-au întrebat de ce am ales Realitatea, ci Realitatea m-a ales. În altă parte, după ce am fost contactat pentru emisiuni, mi s-a transmis că nu mai pot veni.
Despre experienţa închisorii
Nu am nimic de ascuns. În penitenciar a fost ca în iad. Din păcate, sistemul pentitenciar din România e gândit greşit. Societatea greşeşte că tratează superficial şi contrar a ceea ce se întâmplă în ţările din vest. Acolo se pune accent pe consiliere psihologică. Ei sunt interesaţi ca cei care ies să fie mai puţin tentaţi să repete o altă infracţiunie. În România se doreşte o ţară ca afară, dar închisorile să fie ca în Evul Mediu.
Am avut un sistem preferenţial negativ. În special după discuţia cu tine (n.r – cu Anca Alexandrescu). A doua zi după convorbire au venit trei tineri de la ANP ca să-mi ia o declaraţie pentru a explica de ce am vorbit politică. Eu le-am cerut să-mi spună cine sunt, ca să-i trec în ce scriam. M-au întrebat de ce am vorbit despre Iohannis. Pe lege şi pe regulament nimeni de la ANP nu avea de ce să vină să mă întrebe. Au fost o serie de abuzuri asupra mea. Nouă luni am stat la izolare. Ieşeam într-o zi doar 50 şi ceva de minute. Dar nu când era sooare. În final, am câştigat prin hotărâri judecătoreşti.
Despre Iohannis
Rahova este o Românie mai mică. Sunt toate categoriile sociale. Curtea e mică, unde stau 1400-1500 de persoane. Mi se spunea că toate convorbirile telefonice şi ce făceam acolo ajungeau să fie citite de Iohannis. Mi se spunea că se fac presiuni pe fosta conducere de la penitenciar. Se făcea presiune pe ei să mă scoată de la muncă. Nu înţelegeam de ce. Am înţeles în februarie anul ăsta. Dacă nu eram scos, în februarie eram liber. Mi s-a transmis că nu trebuia să ies atunci.
Ce văd eu după ce am ieşit. Acolo nu am vrut să văd ştirele, dar aflam de la ceilalţi. Ce este acum în România este o dictatură a lui Iohannis. Există această structură coordonată de Iohannis, ajutată şi de PSD, care este coordonat tot de Iohannis. Vor să predea România bucată cu bucată, teren cu teren, domeniu cu domeniu. Alt obiectiv pentru Guvern, cum să ia comisioane din ce în ce mai grase, pe sume uriaşe cheltuite. Pentru Iohannis obiectivul e de protecţie personală. Cred că Traian Băsescu ştie multe lucruri şi nu s-au repezit pe el, dar i-au măcelărit familia.
Lui Iohannis îi e teamă că după ce nu va mai fi preşedinte îl leagă. Atunci nu i se mai muşamalizează. Cîţu l-a schimbat pe Stelică de la Justiţie, care avea doar obiectivul desfiinţării SIIJ, ca Stelică să nu facă propuneri necontrolabile de către ei. Ăsta a fost principalul obiectiv al lui Iohannis. Pentru asta merge cu Cîţu până în pânzele albe. Diferenţa între PSD şi ceilalţi este că strigă la ambasade că „dacă ne alegeţi pe noi, vă dăm şi mai mult”.
Despre „Dosarul referendumul”
Nu s-a dovedit că au fost fraudate 2 milioane de voturi. Eu am fost condamnat pentru faptul că aş fi instigat militanţii PSD. Încerc să citez din sentinţă. Aş fi instigat militanţii PSD să studieze listele electorale permanente, iar prin asta ar fi putut influenţa votanţii. Eu nu am făcut nimic din ce se spune. A fost un dosar politic.
Despre „statul paralel”
Problema e această structură ocultă, care a fost condusă de Florian Coldea, apoi a fost preluată de Pahonţu (n.r. – şeful SPP).Pahonţu duce ordinele, cererile să se întâmple. Sursele sunt discuţiile pe care le-am avut cu Coldea, Maior, Dîncu, cu Sebastian Ghiţă sau Ponta. Am auzit cu urechile mele discuţii între Coldea şi Maior cu procurori. Mai mult cu Coldea. George, de la 10, 11 dimineaţă, era prieten cu paharul. Dacă am stat la masă cu statul paralel? Da, şi stă toată lumea. Pentru că au infiltraţi peste tot. Ţintele lor erau de câteva categorii. În primul rând, liderii politici consideraţi cât de cât patrioţi şi puteau strânge o masă critică. Lideri de opinie care puteau deveni periculoşi. Îmi aduc aminte de Gigi Becali. patronii cluburilor de fotbal, pentru că erau consideraţi periculoşi. Oameni din presă, oameni care au puncte de vedere bine articulate. Nu care pun sentinţe. Patroni de presă. Gică Popescu a fost dus la închisoare ca să nu câştige Federaţia de Fotbal. Vanghelie era unul din oamenii care spunea lucruri din interior. De aia a fost luat.
Despre Vasile Dîncu
Cu Dîncu a fost presiune să fie pus premier în 2017. În seara aceea (n.r. – după alegerile parlamentare din 2016) am terminat conferinţa din Băneasa şi mergeam spre sediul partidului. M-a sunat Vasile şi m-a rugat să trec pe la el. Acolo erau Hellvig şi Coldea. I-am salutat, m-au felicitat. Am ciocnit un pahar pentru victoria în alegeri, după care a început o discuţie ciudată despre cine va fi prim-ministru. Fiind întrebat şi de Hellvig şi Coldea de ce nu-l propun pe Dîncu prim-ministru. Le-am zis că sincer nu m-am gândit şi nu e nici locul în care să discutăm aşa ceva. Discuţia a degenerat foarte urât. A doua zi la ora 12, Hellvig a venit la mine acasă. A venit şi cu mâncare să mâncăm împreună, să-mi spună să nu se înţeleagă greşit discuţia din seara anterioară. Apoi a zis că merge la Iohannis. Nu au lăsat niciun partid în care să nu se infiltreze. Cel mai mult în PSD. Cu o excepţie, Gabi Firea.
PSD este predat total la Iohannis de actuala conducere. E complice prin acţiunile conducerii la jaful naţional. PSD este complice la tot acest dezastru economic şi la viaţa din ce în ce mai rea a românilor. Dîncu vrea să fie preşedinte, cu Grindeanu premier.
Despre înfiinţarea unui nou partid
Dragnea a anunţat că patru „oameni obişnuiţi” în colaborare cu fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu, unul dintre apropiaţii săi, au pus bazele unui nou partid politic, denumit Alianţa pentru Patrie, al cărui principal obiectiv este „bunăstarea românilor”, el fiind animat de „patriotism economic”.
„S-a discutat foarte mult, primii care au vorbit că mi-am făcut partid, că asta fost discuţia, au fost cei de la noul PSD. Eu, ştiţi bine, nu am ieşit public până la momentul asta. (…) Nu am ieşit public şi nu am spus nimic despre asta, nici Codrin nu a spus nimic despre asta. Prin octombrie, am avut o discuţie cu Codrin, Codrin a venit des la mine la vizită ţi m-a ajutat enorm acest om de un mare caracter şi de un curaj incredibil. Şi mi-a zis că el simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid, un partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care n-au curaj, de acoperiţi, de oameni infiltraţi, de tot felul de interese împletite care până la urmă care distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie, 20%, ca să fie mai multe. Şi am zis că sunt de acord şi îl sprijin cu tot ceea ce ştiu eu, cu toată experienţă mea politică şi administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Şi a găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi dar cu curaj care au devenit membri fondatori la acest partid, Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva pe parcursul procedurilor să se blocheze. Astfel încât partidul s-a înfiinţat şi se numeşte Alianţa pentru Patrie”, a afirmat fostul lider social-democrat.
Dragnea a menţionat că există o aplicaţie pentru cei care doresc să se înscrie şi a descris liniile după care se ghidează, doctrinar, noua formaţiune.
„Acum cred că ei lansează site-ul partidului, este făcută o aplicaţie pentru cei care vor să se înscrie, este un partid la început. Alianţa pentru Patrie s-a născut practic din lacrimi, din deznădejde şi din suferinţă, a noastră a tuturor, recunoscută sau nerecunoscută, dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România. Oamenii… sunt din ce în ce mai mulţi oameni care nu mai suportă stilul asta de a face politică. (…) Nu este un partid naţionalist, nu este un partid radical, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, nu este un partid anti-european sau anti-atlantic. Dimpotrivă”, a adăugat Dragnea.