Ludovic Orban: „Iluzia testării în masă este vândută de PSD“
Premierul Ludovic Orban a vorbit, vineri, de la Iași, despre posibilitatea unei testări în masă, după creșterea numărului de cazuri de COVID, aruncând din nou vina pe PSD.
Ludovic Orban
„Iluzia testării în masă este vândută de PSD. Acum, am crescut de la câteva sute la peste 30.000 și obiectivul este să creștem la 50.000 de teste zilnice.
Au apărut sisteme de testare care pot fi introduse. Acestea trebuie să fie acceptate la nivel european. Orice tip de testare care este validat la nivelul UE îl vom folosi.
Testările se fac la cererea populației fie în funcție de definiția de caz.
La noi a crescut numărul de teste zilnice. Vom crește. Această creștere a urmărit nevoia de testare. Nu putem merge să testăm la scară de bloc, așa cum au promis unii.
Decontarea testărilor se face în anumite cazuri conform practicilor de la nivel european”, a spus Ludovic Orban, scrie stiripesurse.ro.