MAE: România s-a alăturat demersului privind accesul statelor din Parteneriatul Estic la vaccinul anti-COVID-19

România s-a alăturat demersului comun al unor state membre UE privind dezvoltarea unui mecanism european pentru accesul statelor din cadrul Parteneriatului Estic (PaE) la vaccinul anti-COVID-19, arată un comunicat MAE, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a adresat miercuri, alături de miniştrii de externe din Bulgaria, Croaţia, Estonia, Lituania, Suedia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Letonia, Ungaria, Polonia şi Slovacia, o scrisoare Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Josep Borrell, precum şi altor membri ai conducerii Comisiei Europene (comisarului pentru sănătate şi siguranţă alimentară, precum şi comisarului pentru politică europeană de vecinătate şi negocieri de extindere), prin care a exprimat susţinerea pentru dezvoltarea unui mecanism la nivelul Uniunii Europene în vederea facilitării accesului statelor din cadrul PaE la vaccinuri anti-COVID-19, în mod similar cu asistenţa preconizată pentru statele din Balcanii de Vest.

În scrisoarea adresată conducerii Comisiei Europene de către cei 13 miniştri de externe a fost subliniată importanţa sprijinirii statelor din cadrul Parteneriatului Estic prin facilitarea accesului la vaccinuri, pentru a combate efectele negative generate de pandemia de COVID-19. În evaluarea co-semnatarilor scrisorii, iniţiativa va ajuta în mod direct milioane de cetăţeni ai statelor partenere din cadrul PaE şi, implicit, va spori siguranţa sanitară în interiorul UE.

Lansat cu ocazia Summit-ului de la Praga, la 7 mai 2009, Parteneriatul Estic reprezintă o dimensiune specifică a Politicii Europene de Vecinătate, vizând extinderea ariei de prosperitate şi securitate în Vecinătatea Estică a UE, în baza unui set comun de valori şi a convergenţei treptate a politicilor. Din perspectiva interesului strategic pentru Vecinătatea Estică, Uniunea Europeană a propus Parteneriatul Estic drept cadru special de cooperare cu şase state din această zonă: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *